"Nu exista nicio certitudine ca se va ajunge la o tranzactie si nici cu privire la care sunt activele care vor fi implicate, Vodafone nu poarta discutii cu Liberty Global referitoare la o fuziune a celor doua companii', a anuntat Vodafone. 

O serie de actionari importanti de la Vodafone s-au declarat deschisi la ideea unei fuziuni cu Liberty, cel mai mare operator european de cablu, in conditiile in care piata de telecomunicatii se indreapta spre o integrare a furnizorilor de servicii mobile cu cei de servicii broadband.

Cu 446 milioane de clienti la serviciile de telefonie mobile in intreaga lume, Vodafone a pierdut teren in fata rivalilor care au reactionat mai rapid la tendinta consumatorilor de a prefera ofertele "quad-play", Internet in banda larga, televiziune, telefonie fixa si mobila intr-un singur pachet.

Pentru a recupera o parte din decalaj, Vodafone a preluat in ultima perioada mai multi operatori de cablu in Spania, Germania si Marea Britanie. 

Grupul Vodafone are divizii in 26 de tari, 54 de retele partenere in intreaga lume si operatiuni de broadband fix in 17 tari. Vodafone Romania, o divizie a Vodafone Group Plc., avea un numar total de 8.651.985 clienti la 31 martie 2015, in crestere cu 47.416 fata de trimestrul precedent