"Nu am stat sa le analizez cu foarte mare atentie pentru ca istoria ne-a confirmat ca aceste programe vor fi uitate foarte rapid (...) Ambele programe propun reduceri de taxe si e foarte bine. Dar am avut senzatia ca se joaca filmul «Minte-ma frumos» la nivel politic", a declarat Melania Hancila, economist sef Volksbank Romania.

Hancila a explicat ca pentru a fi credibile aceste programe ar trebui sa propuna mai intai masuri concrete de imbunatatire a colectarii taxelor si sa fie indicate in mod explicit si exact sursele de finantare.

Analistul Volksbank crede ca o reducere a TVA la 19% ar fi o masura binevenita, in conditiile in care Romania are una dintre cele mai inalte rate din Europa, dar pe de alta parte consemneaza printre cele mai mici incasari la acest capitol.

Catalina Molnar, economist sef la UniCredit Tiriac, s-a exprimat destul de transant, aratand ca la acest moment programele de guvernare ofera date insuficiente pentru a face scenarii si sunt populiste.

Atat Molnar, cat si economistul sef al BRD, Florian Libocor, considera ca pentru o serie de probleme care trebuie adresate de viitorul guvern ar trebui sa se porneasca de la respectare mai stricta a dreptului de proprietate si garantarea acesteia.

"Cat priveste bugetul este admirabil ca au fost facute aceste planuri de guvernare. Este destul de clar pentru mine insa ca vor fi refacute, si mi-este greu sa cred ca anumite masuri vor fi oportune, de genul redimensionarii unor taxe (...) Am vazut consecintele acelor modificari din urma cu doi ani de zile. Le-am vazut si sper ca nu le-am uitat", a spus Florian Libocor.

El a amintit ca in urma cu mai multi ani erau multe voci care vorbeau de nevoia unor bugete multianuale.

Economistul sef al BNR, Valentin Lazea, a analizat propunerea de trecere la asa-zisa "cota regresiva", invocand un articol recent publicat de secretarul de stat Claudiu Doltu, care arata ca si in prezent exista cote diferentiate pentru ca deducerile aplicate fac ca cei cu salarii mici sa plateasca mai putin de 16%, desi exista cota unica.

"Ceea ce propun politicienii este de fapt o supraintarire a unui sistem deja existent. Chiar nu inteleg ce urmaresc", a spus Lazea, recunoscut pentru pozitiile sale echilibrate in ceea ce priveste politica fiscala.

Anterior acestei dezbateri, Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR, declara ca principalul risc intern pentru cresterea economica din 2013, si inca marea necunoscuta, provine din modul in care se va construi bugetul pentru anul viitor, daca va fi pro crestere economica sau limitativ.

De altfel, Croitoru a fost unul dintre analistii care au vorbit public de nevoia ca partidele sa prezinte inca inainte de alegeri proiectul de buget pe anul viitor.