Traian Basescu a afirmat ca exodul cetatenilor romani in Marea Britanie a imbunatatit economia tarii, in conditiile in care muncitorii aflati in strainatate trimit bani acasa.

"Faptul ca o parte dintre cetatenii romani decid sa-si gaseasca un loc de munca in afara tarii ne ajuta foarte mult - mentinerea ratei somajului la un nivel multumitor", a declarat presedintele Traian Basescu.

"Intr-o perioada de criza, remitentele au mentinut practic echilibrata balanta comerciala a Romaniei", potrivit sefului statului. 

Presedintele roman a adaugat ca imigrantii romani nu depind de ajutoarele sociale si sunt decisi sa-si construiasca propriul drum, insa este putin probabil sa revina in Romania, pana cand salariile nu ajung la nivelul celorlalte state din Europa.

"De indata ce conditiile economice din Romania vor permite, ii vom chema inapoi. Romania are nevoie de acesti oameni", a declarat presedintele.

"Acesti oameni inteleg ca statul nu este singurul care este obligat - ca in perioada regimului comunist - sa asigure viata cetatenilor. Am fi fericiti sa-i aducem acasa, iar cel mai probabil aceasta se va intampla de indata ce salariile din Romania se vor apropia de nivelul din Marea Britanie, Franta, Italia sau Spania", a declarat Traian Basescu, potrivit The Daily Telegraph.