"Presedintele Romaniei, domnul Traian Basescu, a trimis miercuri, 9 octombrie a.c., presedintelui Curtii Constitutionale, domnul Augustin Zegrean, in conformitate cu prevederile Articolului 146 lit. a) din Constitutia Romaniei si ale Articolului 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, o sesizare de neconstitutionalitate asupra Legii privind cooperarea dintre Parlament si Guvern in domeniul afacerilor europene", se arata intr-un comunicat transmis de Administratia Prezidentiala, citat de Mediafax.

Intre motivele cererii, presedintele mentioneaza ca prevederile acestei legi, transmise spre promulgare, "sunt neconstitutionale deoarece contravin dispozitiilor Art. 1 alin. (5) si Art. 147 alin. (2) si (4) din Constitutia Romaniei, republicata, intrucat conserva solutiile legislative constatate neconstitutionale prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 784/2012, publicata in Monitorul Oficial".

De asemenea, se arata in sesizarea presedintelui, unele prevederi ale legii "sunt neconstitutionale deoarece contravin Art. 80 alin. (1), coroborat cu Art. 91 si Art. 148 alin. (4) din Constitutia Romaniei, republicata, in ceea ce priveste dreptul Presedintelui Romaniei, in calitate de sef al statului si conducator al politicii externe a statului roman de a emite mandate de reprezentare la Consiliul European, atunci cand considera necesar, fara alte conditionari din partea puterii legislative sau executive".

"Avand in vedere ca, potrivit dispozitiilor Art. 1 alin. (5) din Constitutia Romaniei, republicata «In Romania, respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie», coroborate cu prevederile Art. 147 alin. (2) si (4) din Legea fundamentala, conform carora «(2) In cazurile de neconstitutionalitate care privesc legile, inainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat sa reexamineze dispozitiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curtii Constitutionale. (4) Deciziile Curtii Constitutionale se publica in Monitorul Oficial al Romaniei. De la data publicarii, deciziile sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor», rezulta obligatia Parlamentului de a pune de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei, iar autoritatile publice, printre care si Parlamentul, nu pot neglija sau respinge o decizie a Curtii Constitutionale. Or, in cazul de fata, Parlamentul a adoptat Legea privind cooperarea dintre Parlament si Guvern in domeniul afacerilor europene, fara a pune in acord prevederile legii cu Decizia Curtii Constitutionale nr. 784/2012, respectiv cu Decizia nr. 683/2012", se arata in cererea catre CC.