"Comisia a urmărit îndeaproape procesul parlamentar din România și evoluția discuțiilor asupra acestor legi în decurs de mai multe luni. Suntem foarte bine informați despre acest proces, despre mizele care sunt în joc și despre potențiale riscuri. Suntem în contact cu Guvernul, Parlamentul, sistemul judiciar și societatea civilă din România, în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare”, a precizat Christian Wigand, purtător al Comisiei Europene pe Justiție.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, au adresat miercuri seara o scrisoare liderilor Comisiei Europene, după ce Jean Claude-Juncker și Frans Timmermans și-au exprimat îngrijorarea privind situația din România.

"Ne exprimăm îngrijorarea cu privire la modul incorect în care a fost informată Comisia Europeană în ceea ce privește transparența dezbaterilor pe tema justiției din România (...). Dezbaterile parlamentare au durat patru luni și au fost transmise live pe site-ul Camerei Deputaților, pe toată perioada desfășurării lor, oferind astfel posibilitatea celor interesați să urmărească îndeaproape argumentele și votul pe fiecare amendament (...) Ne-am fi așteptat, desigur ca analiza Comisiei asupra dezbaterilor din România să fi avut loc după pronunțarea Curții Constituționale asupra tuturor celor trei legi privind sistem judiciar, astfel încât descrierea să se raporteze la o imagine cuprinzătoare și obiectivă a reformei justiției din România. În acest sens, subliniem că mecanismul de control constituțional asupra modificărilor celor trei legi privind sistemul judiciar se află în plină desfășurare, iar Curtea Constituțională urmează să se pronunțe”, se precizează în documentul semnat de cei doi lideri ai Parlamentului.

Avertismentul Comisiei Europene

Reacția celor doi oficiali a venit după ce, în cursul zilei de miercuri, Jean Claude Juncker și Frans Fimmermans au atras atenția autorităților române că o condiție pentru ca România să scape de MCV este ca „progresele realizate până acum în cadrul acestuia să fie ireversibile.”

'Urmărim cu îngrijorare evoluțiile recente din România. Independența sistemului judiciar românesc și capacitatea sa de a combate în mod eficace corupția constituie pietre de temelie fundamentale ale unei Românii puternice în cadrul Uniunii Europene”, au precizat cei doi oficiali europeni.

România ar putea avea soarta Poloniei, la nivelul UE

Scrisoarea reprezentanților Comisiei Europene privind iindependența sistemului judiciar din România reprezintă „un foc de avertisment” pentru instituțiile românești, care ar putea avea soarta Poloniei, unde UE a declanșat Articolul 7.

Un oficial european a declarat pentru EuObserver, sub protecția anonimatului, că scrisoarea lansată de Frans Timmermans și Jean Claude-Juncker reprezintă „un foc de avertisment”. Mai mult, Comisia Europeană nu exclude să ia măsuri împotriva României, pentru reformele din sistemul judiciar, așa cum a făcut-o în cazul Poloniei, a mai spus oficialul.

Prin acest nou avertisment, România se alătură Poloniei și Ungariei, țări europene care au stârnit îngrijorări Comisiei Europene în ceea ce privește independența sistemului judiciar și statul de drept, scrie EUObserver.

Executivul european a avut numeroase disensiuni cu Ungaria în ceea ce privește independența sistemului judiciar, libertatea presei, a ONG-urilor, dar Budapesta a reușit să scape prin dialog și „schimbări legale de suprafață.” Pe de altă parte, Polonia a fost mai puțin dispusă la compromis, astfel că UE a început procedura de declanșare a Articolului 7, prin care Varșovia ar putea rămâne fără drept de vot.