Consultarile de la Palatul Cotroceni dintre presedintele Traian Basescu si partidele parlamentare, pe tema desemnarii premierului, s-au incheiat, acestea durand aproximativ 20 de minute.

Presedintele Traian Basescu a trimis vineri scrisori de invitatie catre toti liderii partidelor care vor intra in alcatuirea noului Parlament. Au fost adresate scrisori lui Victor Ponta (PSD), Crin Antonescu (PNL), Vasile Blaga (PDL), Simona Man (PPDD), Kelemen Hunor (UDMR), Daniel Constantin (PC), Gabriel Oprea (UNPR), Mihai-Razvan Ungureanu (FC), Aurelian Pavelescu (PNTCD), precum si minoritatilor nationale din Parlament.

Crin Antonescu, presedintele PNL, a spus inca de sambata ca el nu va merge la Cotroceni daca sunt chemate toate partidele, ca la "colhoz", la aceeasi ora. In aceasta situatie, din partea PNL a participat o alta persoana.

Liderii USL au avut miercuri seara o intalnire informala cu presedintele Basescu, informatiile in acest sens fiind confirmate sambata de Crin Antonescu. "Pot spune ca intalnirea a avut loc, ca ea a avut ca subiect de discutie cum se procedeaza mai departe in posibila criza in care ne aflam, ca punctul de vedere al meu si al colegilor mei din USL a fost ca se prodedeaza normal in raport cu Constitutia si cu democratia, in sensul ca Victor Ponta este desemnat premier, ca nu s-a cedat, nu s-a dat, nu s-a promis, nu s-a targuit nimic in schimbul acestui lucru si ca probabil lucurile vor merge asa mai departe". 

UDMR a mers la consultarile de la Cotroceni cu mesajul ca cei care au castigat alegerile au dreptul sa vina cu propunerea pentru functia de premier si sa formeze Guvernul.

In ceea ce priveste minoritatile nationale, deputatul Varujan Pambuccian a declarat ca grupul are de opt luni un protocol de colaborare cu USL si este logic ca il vor sustine pe Victor Ponta ca premier.

Procedura de numire a unui nou guvern

Conform Constitutiei, presedintele desemneaza un candidat pentru functia de prim-ministru si numeste Guvernul pe baza votului de incredere acordat de Parlament.  Legea fundamentala prevede, la articolul 103, ca presedintele desemneaza un candidat pentru functia de prim-ministru, in urma consultarii partidului care are majoritatea absoluta in Parlament ori, daca nu exista o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate in Parlament. 

Dupa desemnare, candidatul pentru functia de prim-ministru va cere, in termen de 10 zile, votul de incredere al Parlamentului asupra programului si a intregii liste a Guvernului.  Fiecare candidat pentru functia de ministru, inscris in lista Guvernului, va fi audiat, in sedinta comuna, de catre comisiile permanente ale celor doua Camere al caror obiect de activitate corespunde sferei de competenta a viitorului ministru, potrivit regulamentului Legislativului.

In urma audierii, comisiile vor intocmi un aviz comun consultativ, pe care il vor prezenta candidatului pentru functia de prim-ministru.  In plenul reunit al Parlamentului, dupa incheierea dezbaterilor, se supune la vot propunerea de acordare a increderii Guvernului. Votul este secret si se exprima prin bile. 

Parlamentul acorda incredere Guvernului cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor.  Hotararea Parlamentului privind acordarea votului de incredere, semnata de presedintele Camerei Deputatilor si presedintele Senatului, se inainteaza de indata presedintelui, in vederea numirii Guvernului. 

Un nou guvern isi exercita mandatul incepand de la data depunerii juramantului de credinta in fata presedintelui.  Daca Legislativul nu acorda votul de incredere pentru formarea Executivului in termen de 60 de zile de la prima solicitare si numai dupa respingerea a cel putin doua solicitari de investitura, Constitutia stabileste, la articolul 89, ca, dupa consultarea presedintilor celor doua Camere si a liderilor grupurilor parlamentare, presedintele poate sa dizolve Parlamentul.