Potrivit unui comunicat al Executivului, prim-ministrul a exprimat satisfacţia pentru relaţiile bilaterale excelente dintre cele două state, bazate pe un parteneriat tradiţional şi o bună colaborare în diverse domenii de interes comun.

Dăncilă a transmis, totodată, interesul pentru intensificarea dialogului româno-saudit la nivel guvernamental, prin creşterea numărului de contacte bilaterale, şi a evocat importanţa unei coordonări strânse între mediile de afaceri din cele două ţări, care să faciliteze identificarea de proiecte concrete de cooperare.

"Palierul economic ocupă un rol prioritar pentru Guvernul României, în ansamblul relaţiei cu Arabia Saudită, având în vedere importanţa Regatului saudit în regiunea Golfului", a declarat Viorica Dăncilă, citată în comunicat.

Cei doi oficiali au evidenţiat, totodată, potenţialul important de amplificare şi diversificare a cooperării sectoriale în domenii precum agricultură, energie, transporturi, turism, sănătate, educaţie, cultură, afaceri interne etc., se mai arată în comunicat.