”Da, eu imi doresc un Guvern PNL. Nu fac niciun secret din asta”, a spus Iohannis, precizand ca ”una este ce avem acum, colaboram institutional, alta este daca va fi un guvern, acum sau dupa 2016, cu cat mai repede cu atat mai bine”, a spus seful statului, citat de Mediafax.

El a mai spus ca isi doreste ”un Guvern cu care se simte confortabil, cu care, daca merge la Bruxeles, sa spuna: Domnule presedinte, Guvernul meu si cu mine..”.

Despre relatia cu actualul Guvern condus de Victor Ponta, presedintele a precizat ca are o relatie institutionala, normala. ”Acest Guvern a fost aici, cand am devenit presedinte, nici nu i-am ales nici nu ii resping. Institutional, nu e treaba presedintelui, dar cu acest guvern nu vad cum sa pun in practica viziunea mea pe zece ani pentru Romania”, a spus Iohannis.

El a continuat: ”Eu imi doresc un guvern PNL, dar trebuie sa vedem cum, ce mi-as dori, varianta optimala, si ce se poate”, adaugand ca presedintele nu poate schimba Guvernul.

Intrebat ce premier ar putea conduce un eventual Guvern PNl, Iohannis a precizat ca nu s-a schimbat optiunea din vara,

Cu siguranta, optiunea mea este cea pe care am mentionat-o din vara, incoace. Catalin Predoiu este premierul desemnat, in continuare, din partea PNL. Domnul Predoiu conduce o echipa a PNL, care lucreaza la programul de guvernare si stiu ca il armonizeaza cu programul pe care l-am prezentat eu in campania electorala. Aceste lucruri sunt arhicunoscute, nu vad niciun motiv pentru care, acum, dupa ce am castigat alegerile, sa spun altceva”, a precizat Klaus Iohannis.

El a mentionat ca aceasta a fost constructia gandita in momentul fuziunii PNL cu PDL.

In replica, liderul PSD, premierul Victor Ponta afirma ca Executivul pe care il conduce este social-liberal si a indeplinit programul USL in proportie de 80%, programul sau pe 2015-2016 fiind cea mai buna varianta pentru Romania.

"PSD trebuie sa aiba grija de electoratul traditional, dar trebuie sa fie totodata un partid de centru, pro business, pro oameni tineri. Guvernul pe care il conduc este un guvern social-liberal si a indeplinit programul USL in proportie de 80%. Cred ca pentru 2015 si 2016 programul nostru este cea mai buna varianta pentru Romania", a scris Ponta pe Facebook.