Presedintele Iohannis a precizat ca pastrarea sau nu a acordului cu FMI este o chestiune care trebuie foarte bine gandita si judecata, intre mai multi actori”.

”Mi se pare ca nu este doar treaba Guvernului sa hotarasca ca mai trebuie sau nu mai trebuie acord cu FMI. Chestiunea nu este simpla fiindca, de data aceasta, sunt argumente foarte serioase, pro si contra, si aici, daca discutia se duce mai departe, e mai usor sa se gaseasca o solutie”, a spus Klaus Iohannis, la Digi24, preluat de Mediafax.

Presedintele a tinut sa dea si un exemplu, precizand: ”Daca ar fi venit ministrul Finantelor sa spuna: Domnule, noi ne pregatim sa intram in zona euro. Asumat este termenul 2019. Nu poti sa intri direct, trebuie doi ani de pregatire, un program de rata fixa la schimb. Deja ajungem foarte repede. Si atunci sa ne spuna: Bun, nu vrem acord cu FMI, fiindca inlocuim ancora FMI (..) Romania nu mai are nevoie de acea ancora de tara in dezvoltare, ci are nevoie de o ancora noua, care este acordul care duce spre integrarea in zona euro”.

El a aratat ca aceasta ar fi fost explicatia pe care ”ar fi gasit-o buna si ar fi sustinut-o”.Dar, asa, pur si simplu sa ne spuna ca nu mai e nevoie de acord, ok, de ce nu mai e nevoie? Ma intreb si eu. Sa ia un Guvern decizii doar asa, fara a cunoaste motivatiile, ar fi destul de grav”, a mai comentat presedintele Klaus Iohannis.

Ministrul Finantelor, Darius Valcov declara anterior ca actualul acord al Romaniei cu FMI expira in septembrie 2015 si ca “foarte probabil” acordul nu se va prelungi.

Valcov a fost intrebat daca are acordul Fondului pentru masurile anuntate in cadrul sedintei de Guvern, si care prevad, intre altele, o reducere sensibila a TVA si modificari de taxe si impozite. “Nu l-am cerut”, a raspuns Darius Valcov, argumentand ca actualul acord se incheie in septembrie 2015 iar noul Cod Fiscal intra in vigoare de la 1 ianuarie 2016.

“Asta inseamna ca acordul nu se mai prelungeste?”, a fost intrebat ministrul, el raspunzand: “Foarte probabil”.Am depasit de mult stadiul in care trebuie sa vina profesorul sa ne arate unde e tabla si unde e usa. Trebuie sa avem doar dialog mult mai consistent cu mediul de afaceri”, a mai spus ministrul Finantelor.

Iohannis: Am mari semne de intrebare privind reducerile fiscale

Presedintele Klaus Iohannis a declarat, totodata, ca are mari semne de intrebare privind reducerile fiscale anuntate de Guvernul Ponta, precizand ca Executivul nu a spus cum va gestiona aceste reduceri de impozite si taxe.

Intrebat daca premierul Victor Ponta a vorbit cu el inainte sa anunte propunerea de Cod fiscal, presedintele a declarat ca nu au vorbit. "E un lucru pe care si l-a asumat Gguvernul, lucruri interesante asa ca si exercitiu teoretic, ca si exercitiu practic am mari semne de intrebare".

Intrebat daca se poate spune ca premierul il copiaza, presedintele a afirmat: "Asta ramane de vazut. Ar trebui sa fie de vazut dupa rezultat. Insa e foarte frumos sa venim in fata electoratului si sa spunem: «domnule, nu mai platiti impozite, nu mai platiti benzina», dar atunci totusi cineva vine si intreaba: «bun, si totusi statul cu ce bani functioneaza»?. Deci, poti sa scazi orice, dar apare o problema in buget. Inseamna ca nu mai finantezi spitalele sau scolile sau si una si alta".

Seful statului a subliniat ca astfel de reduceri se fac "dupa o analiza foarte, foarte atenta", care nu se poate face intr-o saptamana sau doua, ci in luni de zile, impreuna cu foarte multi specialisti.

Klaus Iohannis a declarat ca o situatie asemanatoare a existat si in toamna trecuta, cand "de azi pe maine am redus CAS cu 5%". "Cum poate sa vina Guvernul cu un program de reducere a impozitelor si taxelor fara sa ne spuna cum gestioneaza aceasta reducere de impozite si taxe. Lipseste partea care e mai neplacuta (...), cum astupi gaura", a spus Iohannis, adaugand ca solutii exista si au fost prezentate de el si de PNL.

Intrebat de ce a venit Guvernul cu aceste propuneri, Iohannis a spus: "Din motive de imagine. Da bine".

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, ca proiectul noului Cod Fiscal si de procedura fiscala nu reprezinta forma finala, fiind discutat cu mediul de afaceri, societatea civila si contribuabili si ca Guvernul nu impune nimic, iar daca va fi adoptat, va intra in vigoare de la 1 ianuarie 2016.

Proiectul noului Cod Fiscal prevede reducerea cotei standard a taxei pe valoarea adaugata, de anul viitor, de la 24% la 20%, iar pentru carne, peste, legume si fructe produse alimentare de baza la 9%.