Paul Stănescu, liderul PSD Olt, este propunerea pentru conducerea Ministerului Dezvoltării şi pentru postul de vicepremier, în locul lui Sevil Shhaideh, a anunţat LIviu Dragnea, la finalul şedinţei Comitetului Executiv al PSD.

Felix Stroe, preşedintele PSD Constanţa, este propus pentru Ministerul Transporturilor, în locul lui Răzvan Cuc, iar Marius Nica este propus să preia conducerea Ministerului Fondurilor Europene în locul Rovanei Plumb.

Dragnea a spus că a fost un vot în unanimitate, cu o singură excepţie, la Felix Stroe, cu vot împotrivă din partea lui Nicolae Bănicioiu.

De asemenea, fostul vicepremier Sevil Shhaideh a devenit consilier de stat.

Sevil Shaideh şi Rovana Plumb şi-au prezentat demisiile, joi, în cadrul Comitetului Executiv al PSD, deşi social-democraţii au făcut front comun şi au încercat să le convingă să renunţe la decizie. Lista demisiilor a fost completată, joi, de Răzvan Cuc, de la Transporturi.

„Toată lumea a plecat supărată, PSD a trecut printr-o mare cumpănă”, a declarat Liviu Dragnea, la finalul şedinţei.

Premierul a cerut, însă, ferm remanierea şi ameninţase inclusiv că va demisiona dacă nu este lăsat să hotărască ce oameni are în cabinetul pe care îl conduce.

Şedinţa Comitetuui Executiv Naţional al PSD s-a încheiat după mai bine de cinci ore şi jumătate de discuţii. Sevil Shaideh, Rovana Plumb şi Răzvan Cuc şi-au depus demisiile, dar nu au fost acceptate uşor de membrii comitetului.

Liviu Dragnea, PSD: „Toţi colegii au adus argumente ca cele două colege ale noastre să nu plece din Guvern. După ce, iniţial, la începutul şedinţele, cele două au spus că s-au hotărât să prezinte decizia de a demisiona din Guvern, au fost întrebate şi a doua oară şi şi-au menitnut decizia de a demisiona. Au spus că, în primul rând, nu vor să pună sub semnul întrebării posibilitatea ca PSD să rămână la guvernare şi să afecteze activitatea guvernamentală. Sevil Shhaideh a spus foarte clar că nu mai poate duce această presiune, efectiv ea şi familia ei nu mai pot duce această presiune infernală. Rovana e în aceeşi situaţie.”

Premierul Mihai Tudose a declarat aseară că atât Sevil Shaideh, cât şi Rovana Plumb au vrut să facă acest pas mai devreme.

Paul Stănescu, agronom, a fost director al Fabricii de conserve Caracal

Paul Stănescu, propus la Ministerul Dezvoltării, are 60 de ani, este senator, absolvent al Facultăţii de Agronomie din Craiova şi al unui curs de management economic, a fost pe rând, din 1982, când a terminat facultatea, director al Fabricii de conserve Caracal, director al IAS Studina, director Agromec Vişina şi preşedinte al Consiliului Judeţean Olt, funcţie pe care a deţinut-o timp de două mandate.

Conform CV-ului postat pe site-ul Senatului, el a urmat cursuri în Franţa şi în Italia, în perioada 2005 - 2006 şi un Curs de management economic, organizat de Ministerul Economiei.

Stănescu este chestor al Senatului şi membru în grupurile de pritenenie cu Letonia, Mongolia şi Cipru, precum şi membru în comisiile de agricultură şi pentru drepturile omului

Paul Stănescu deţine o casă de 299 de metri pătraţi în Vişina şi un apartament în Craiova, un autoturism Nubira şi un cont de 24.136 de lei deschis în 2017 la BRD.

Marius Nica, apropiat al Rovanei Plumb, a mai fost ministru în Guvernul Ponta

Marius Nica, propus pentru a prelua conducerea Ministerului Fondurilor Europene, în locul Rovanei Plumb, a mai deţinut acest portofoliu în perioada martie-noiembrie 2015, până la demisia lui Ponta din funcţia de prim-ministru, el fiind cunoscut drept un apropiat al Rovanei Plumb, potrivit News.ro.

Marius Nica s-a născut în 27 noiembrie 1980 în localitatea braşoveană Sânpetru. A absolvit Academia de Informaţii, a lucrat în MApN şi a fost consilier al europarlamentarului Rovana Plumb, pe care a urmat-o, în calitate de secretar general, la Ministerul Mediului şi la Ministerul Muncii. El a fost şi preşedinte al CA al Loteriei.

Nica a absolvit, în 2003, Academia Naţională de Informaţii din Bucureşti, secţia Facultatea de Informaţii. Ulterior, Nica a obţinut o diplomă de master la SNSPA Bucureşti, Departamentul de Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană (2003-2005) şi a urmat un MBA la ASE, Facultatea de Administrare a Afacerilor în Limba Germană (2007-2009). După terminarea facultăţii, Marius Nica a lucrat, timp de cinci ani, ca ofiţer la Ministerul Apărării Naţionale.

În perioada februarie 2008 - mai 2011, Marius Nica a fost consilier la cabinetul europarlamentarului PSD Rovana Plumb.

Timp de un an (mai 2011 - mai 2012), a fost administrator al societăţii SC Holding Group Trading International S.R.L. Între mai 2012 şi ianuarie 2013, Nica a fost director de cabinet al Ministrului Mediului şi Pădurilor şi apoi secretar general la Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice.

Odată cu numirea Rovanei Plumb la Ministerul Muncii, în martie 2014, Marius Nica a devenit secretar general la acest minister.

În perioada martie-noiembrie 2015, până la demisia lui Ponta din funcţia de prim-ministru, el fiind cunoscut drept un apropiat al Rovanei Plumb. El a fost ministru al Fondurilor Europene în perioada martie-noiembrie 2015, până la demisia lui Ponta din funcţia de prim-ministru, iar în ianuarie 2016 Nica a fost numit secretar general în acelaşi minister.

Felix Stroe a fost comandant de nave de război și are şi cetăţenia moldovenească

Felix Stroe, propunerea PSD pentru Ministerul Transporturilor, este fost comandant de nave de război, actualmente preşedinte al Asociaţiei Române a Apei. El are dublă cetăţenie, română şi moldovenească, şi conduce filiala PSD Constanţa din 2015, după demisia lui Radu Mazăre, notează News.ro.

Felix Stroe s-a născut pe data de 25 decembrie 1955, în localitatea Valea Teancului, judeţul Buzău. După ce a urmat cursurile Liceului ”Bogdan Petriceicu Haşdeu” din Buzău, în perioada 1970-1974, Felix Stroe s-a înscris la Academia Navală ”Mircea cel Bătrân” din Constanţa, pe care a absolvit-o ca şef de promoţie în 1978.

De asemenea, între 1985 şi 1987 a urmat Academia de Înalte Studii Militare Bucureşti, Facultatea de comandă şi stat major, absolvită cu media 9.45. În perioada 1978 – 1991 Felix Stroe a fost ofiţer activ în cadrul Marinei Militare, cu stagii la toate eşaloanele, din care cinci ani comandant pe nave de război.

După 1991 şi până în anul 2000 a desfăşurat activităţi în domeniul privat, fiind acţionar sau asociat şi administrator la societăţi comerciale din domenii ca turism, comerţ, producţie industrială, industrie alimentară şi prestări de servicii.

Între 2000 – 2003, Felix Stroe a fost viceprimar al municipiului Constanţa, iar între 2000 şi 2013, consilier în cadrul Consiliului Local Municipal Constanţa. Începând din aprilie 2003 până în prezent, el conduce Regia Autonomă Judeţeană de Apă (RAJA) Constanţa. De asemenea, între 2008 – 2014 Felix Stroe a fost preşedinte al Patronatului Român al Apei şi prim-vicepreşedinte al Asociaţiei Române a Apei, iar din 2014 este preşedinte al Asociaţiei Române a Apei.

Din vara lui 2015, Felix Stroe ocupă funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene a PSD Constanţa. El a fost ales după ce fostul lider al social-democraţilor constănţeni, Radu Mazăre, a demisionat din funcţie şi din partid.

Felix Stroe a primit în anul 2010 titlul de Cetăţean de onoare al municipiului Constanţa, iar în anul 2011 pe cel de Cetăţean de onoare al municipiului Komrat din Republica Moldova. Pe lângă cetăţenia română, Felix Stroe o mai deţine şi pe cea moldovenească. El este căsătorit şi are doi copii.