"Acţiunile PSD în Parlamentul României reprezintă terorism economic. Nu există niciun dubiu aici. PSD are un singur scop. Să mai câştige câteva voturi chiar dacă asta înseamnă prăbuşirea economiei pentru următorii zece ani. Ciolacu s-a opus prelungirii stării de urgenţă pentru că avea de câştigat dacă criza de sănătate ar fi avut un impact negativ mai mare asupra românilor (vă aduceţi aminte scenariile apocaliptice cu zeci de mii de victime lansate de acesta)", scrie ministrul Finanţelor, miercuri, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, PSD "vânează" voturi prin prăbuşirea economiei că urmare a creşterii cheltuielilor bugetare care nu au sursă de finanţare.

"Ciolacu nu vrea creştere economică şi bunăstare pentru toţi românii pentru că nu are de câştigat. Vă face totul pentru a prăbuşi economia şi a crea haos şi panică. Atunci câştigă PSD şi Ciolacu. PSD se comportă ca o grupare teroristă. Vom opri, ca şi până acum, aceste atacuri teroriste ale PSD la stabilitatea economică. Nu-i vom lăsa să prăbuşească economia", scrie Florin Cîţu.

PSD a anunţat, printr-un comunicat, că parlamentarii partidului vor respinge, miercuri, în Camera Deputaţilor, ordonanţa de urgenţă prin care Guvernul Orban a amânat până la 1 august dublarea alocaţiilor.

"PSD va vota creşterea imediată a alocaţiilor pentru copii. Parlamentarii PSD vor respinge astăzi în Camera Deputaţilor ordonanţa de urgenţă prin care Guvernul Orban a amânat până la 1 august dublarea alocaţiilor. Copiii nu au nicio vină! Drepturile lor legale trebuie respectate şi acordate, aşa cum spune legea, nu tergiversate politic, pentru interesele cinic-electorale ale PNL. De aceea, PSD va respinge categoric amânarea dublării alocaţiilor de către un Guvern liberal sfidător care a refuzat să aloce resursele cuvenite", menţionează PSD în comunicat.

Social-democraţii adaugă că sunt bani pentru această dublare a alocaţiilor.