Sarbu a mentionat ca nu va exista un vot in plen privind infiintarea acestei comisii de ancheta, intrucat aceasta este subcomisie, in cadrul Comisiei de buget-finante si ca raportul va fi transmis Biroului Permanent al Senatului.

"S-a cerut verificarea activitatii CEC, fiindca au aparut probleme si in judete", a sustinut Ilie Sarbu.

El a mentionat ca Parlamentul nu are niciun fel de restrictii in verificarea unei institutii a statului, pentru ca reprezinta vointa poporului, astfel ca rezultatul anchetei comisiei va fi transmis organelor abilitate, de cercetare penala.

"Nu exista o institutie in Romania sa nu se supuna vointei suverane a poporului, ori Parlamentul este vointa suverana a poporului", a spus Sarbu.

Ilie Sarbu a spus ca obiectul subcomisiei de ancheta va fi sa se verifice daca acest credit a fost dat in mod corect, daca dobanda a fost una corecta.

Presa a relatat recent ca fiica cea mare a presedintelui Basescu, Ioana, a cumparat un teren agricol de peste 290 de hectare in zona localitatii Nana din judetul Calarasi, contractand un credit ipotecar pe 30 de ani de peste un milion de euro si achitand din surse proprii aproape 280 de mii de euro.