"Ziua Nationala a Romaniei este, in fiecare an, un moment unic, special, marcat de speranta, de recunostinta și de solidaritate. In aceasta zi, romanii din tara si de pretutindeni isi afirma identitatea, se mandresc cu tara lor si spun intregii lumi ca au fost, sunt si vor fi o natiune puternica si demna.

Pe 1 decembrie romanii celebreaza trecutul și cinstesc memoria inaintasilor, se bucura impreuna de prezent si privesc cu incredere spre viitor", spune Ponta. 

El apreciaza ca parcurgerea acestui drum reprezinta o garantie ca, la momentul aniversarii a 100 de ani de la Marea Unire, se va trai intr-o Romanie puternica, un stat de drept consolidat, cu un nivel de trai care sa asigure tuturor o viata decenta si cu o societate solidara. 

"Astazi, mai mult ca oricand, romanii au motive pentru a fi increzatori. Romania se afla pe un drum bun, al cresterii economice si al refacerii echilibrelor sociale, al modernizarii si eficientizarii serviciilor publice, al consolidarii institutionale si al reafirmarii mandriei si valorilor autentice ale romanilor. Este drumul la care au visat toti cei care s-au jertifit pentru crearea statului national unitar roman. Parcurgerea sa reprezinta o garantie ca, la momentul aniversarii a 100 de ani de la Marea Unire, vom trai cu totii intr-o Romanie Puternica, un stat de drept consolidat, cu oameni apreciati pentru munca lor, cu un nivel de trai care sa asigure tuturor o viața decenta si cu o societate solidara, in care exista sanse egale pentru toti", apreciza premierul. 

Ponta adauga insa ca, pentru a atinge aceste obiective, Romania are nevoie de stabilitate si de lideri politici responsabili, care sa duca mai departe proiectul de constructie si dezvoltare. 

"Greselile trecutului nu trebuie repetate. Cearta si dezbinarea nu aduc decat saracie si alienare, fiind instrumente de distrugere a spiritului comunitar si a identitatii naționale. Ziua de astazi trebuie sa ne aminteasca tuturor ca puterea sta in unire, iar unirea este posibila doar daca interesul national este pus inaintea oricarui interes particular. Indiferent de varsta, de statut social, de etnie sau de credinta, suntem cu totii romani si avem impreuna un obiectiv important, acela de a construi pentru noi si pentru copiii nostri o viata mai buna si mai sigura aici, acasa. Trebuie sa avem incredere in capacitatea noastra de a fi solidari si de a coopera, astfel incat Romania sa devina tara in care fiecare isi gaseste locul, rolul si implinirea personala si profesionala", incheie Ponta.