"In acea saptamana, pana pe 19 decembrie, suntem gata cu noua formula de guvern, pentru ca pe 13 decembrie este ziua in care cei de la UDMR decid in mod oficial ca nu vor mai participa cu ministri la guvernare. Stiu ca au decis si stiu ca se vor tine de cuvant ca vor vota noua structura a guvernului si bugetul in acest an si asta inseamna ca putem veni imediat dupa 13 cu noua structura de guvern", a afirmat Ponta, dupa sedinta grupurilor parlamentare reunite ale PSD. 

El a spus ca i-a informat pe parlamentarii PSD ca trebuie sa decida impreuna daca exista sprijinul pentru continuarea guvernarii. 

"I-am informat si pe colegii mei despre faptul ca trebuia sa decidem impreuna daca exista sprijinul grupurilor parlamentare pentru continuarea guvernarii. S-a dat un vot, a fost un vot unanim pentru continuarea programului de guvernare si de asemenea i-am anuntat ca asta inseamna sa venim cu bugetul in jur de 14, pe 10 il terminam la Guvern, dar in jur de 14 intra in Parlament si cu o forma restructurata a Guvernului, din care sa faca parte, alaturi de PSD, cu cate 2 portofolii, colegii de la UNPR, PC si PLR”, a explicat Ponta. 

Ponta declarase anterior ca UNPR, PC si PLR vor avea cate doua portofolii de ministri, el aratand ca nu a discutat cu liderul PLR, Calin Popescu Tariceanu, care anume vor reveni acestei formatiuni.

"Am avut o discutie azi cu domnul Tariceanu, legata de buget si de coalitie, dar nu a cerut domnul Tariceanu nici patru functii, nici ce anume functii", a spus Victor Ponta. 

El a declarat ca PLR va primi categoric portofolii, in conformitate cu principiul de functionare al coalitiei de guvernare. 

Intrebat daca PLR va primi portofolii, Ponta a raspuns: "Categoric da, iar principiul de functionare al coalitiei il cunoasteti si ramane in vigoare si anume si UNPR si PC si PLR vor avea cate doua portofolii de ministri, dar nu am discutat care anume, pentru ca e total prematur. Intai vrem sa discutam ce facem cu Guvernul in perioada urmatoare, bugetul si dupa aceea o sa discutam de restructutarea Guvernului"

Potrivit unor surse politice, restul portofoliilor in viitoarea structura guvernamentala urmeaza sa revina PSD intr-o forma comasata.