"Pe fondul crizei generate de extinderea accelerată a virusului pestei porcine africane (PPA) şi în legătură cu ultimele declaraţii din partea membrilor Guvernului, preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, atrage atenţia asupra responsabilităţilor imperative pe care autorităţile guvernamentale le au pentru a aduce situaţia sub control, astfel încât să fie blocată răspândirea virusului PPA şi în alte judeţe decât cele afectate până în prezent în mod direct. Cu privire la despăgubirea populaţiei şi a producătorilor afectaţi de pesta porcină, preşedintele Klaus Iohannis solicită Guvernului să asigure un proces cât mai rapid, simplu şi eficient de întocmire, aprobare şi plată a dosarelor de despăgubire a populaţiei şi a producătorilor afectaţi de pesta porcină, prin comisii de evaluare eficiente, pentru asigurarea conformităţii evidenţelor şi a despăgubirilor. De modul în care se acordă aceste despăgubiri depinde bunăstarea gospodăriilor populaţiei afectate de virusul PPA, dar şi viitorul industriei de creştere a porcului", se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Şeful statului susţine că Guvernul nu a cheltuit nimic din Fondul de rezervă pentru pesta porcină.

"Dată fiind starea de fapt şi extinderea agresivă a pestei porcine, cu riscuri şi consecinţe care se pot dovedi dramatice pentru agricultura şi economia României, din partea Guvernului se anunţă cu seninătate faptul că fondul de rezervă este zero, în ciuda asigurărilor repetate prin care Guvernul şi-a propus să arate că situaţia bugetară este stabilă, că sunt bani pentru pensii, salarii şi pentru restul cheltuielilor. În ciuda gravităţii acestei situaţii în raport cu mijloacele de intervenţie pentru anumite situaţii de criză, cum este actualmente criza pestei porcine, ministrul finanţelor afirmă că fondul de rezervă este zero deoarece fondurile au fost cheltuite pentru situaţiile de calamitate, inclusiv pentru pesta porcină. În realitate, cheltuielile din fondul de rezervă pe care Guvernul le-a făcut pentru pesta porcină africană sunt zero. Nu poate fi identificat niciun act normativ, în ciuda spuselor ministrului finanţelor, prin care să fie alocată din fondul de rezervă vreo sumă, oricât de mică, în legătură cu criza generată de PPA", se arată în comunicat.

Preşedintele Iohannis consideră că "modul defectuos şi lipsit de prudenţă" în care a fost gestionat Fondul de rezervă a făcut ca în prezent, în contextul unei situaţii de criză, Guvernul să nu mai dispună de bani în acest fond, deşi el arată că fondul de rezervă al Executivului se alimentează în mod curent, nu doar prin rectificări bugetare.

"Este inadmisibil că membrii Guvernului acreditează teme false, care condiţionează de rectificarea bugetară o serie de cheltuieli esenţiale, cum ar fi plata pensiilor sau achiziţiile de medicamente. Această abordare nu reprezintă altceva decât un exerciţiu cinic de manipulare a opiniei publice, din care PSD a făcut un adevărat mod de guvernare. Vina pentru situaţia bugetară critică în care se află acum Guvernul aparţine în totalitate miniştrilor care la începutul anului nu au fost capabili să facă estimări corecte cu privire la fondurile necesare ministerelor pe care le coordonează", se menţionează în sursa citată.

Administraţia Prezidenţială subliniază că şeful statului a tras în repetate rânduri semnale de alarmă în legătură cu sustenabilitatea precară a bugetului anului 2018, fiind evidentă subfinanţarea anumitor capitole de cheltuieli.

"De exemplu, în privinţa constrângerilor pe care Guvernul le invocă, cum ar fi cele referitoare la cheltuielile cu medicamentele, trebuie cunoscut faptul că tocmai prevederile rectificării bugetare vulnerabilizează buna funcţionare a aprovizionării cu medicamente: la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, rectificarea bugetară propusă de Guvernul PSD a însemnat tăieri de 2,5 miliarde lei de la capitolul "bunuri şi servicii" - din care sunt achiziţionate medicamentele, pentru ca banii să fie direcţionaţi la transferuri, pentru plata salariilor", se arată în comunicat.

Preşedintele Iohannis afirmă că din "dorinţa de a bifa respectarea ţintelor asumate în privinţa deficitului, proiectul de buget a subestimat anumite categorii de cheltuieli, care urmau să primească abia ulterior resursele financiare necesare".

"O rectificare bugetară serioasă nu înseamnă să faci cârpeli şi să apelezi la acţiuni pompieristice", conchide Iohannis.