"Eu sunt premier si eu dispun", a raspuns apasat Tudose criticilor primite, de la colegi.

Asadar, nu se vor mai aplica: impozitul pe afacerile firmelor, taxa de solidaritate si modificarea contributiilor sociale, prevazute in programul de guvernare. In aceasta țopăiala fiscală", cum a numit-o presedintele Klaus Iohannis, ramane totusi intrebarea ce schimbari vor fi aplicate de la anul, mai ales ca bugetul tarii este sub presiune.

Modificat peste noapte, programul de guvernare al PSD a adus odata cu noul guvern condus de Mihai Tudose o multime de schimbari majore pentru 2017 si 2018. Masuri care acum sunt anulate rand pe rand.

Prima masura la care au renuntat oficialii pentru anul viitor a fost impozitul pe gospodarii. Liderii Coalitiei si-au dat seama ca s-au pripit cand au anuntat ca romanii vor fi taxati la comun, in gospodarii, si au amanat pe termen nelimitat aceasta masura.

In schimb, guvernul Tudose a venit cu o alta idee: a propus ca de la anul sa fie aplicat un impozit pe venitul global al fiecarui roman. Numai ca nu este clar cum si daca va fi aplicata aceasta masura care vine la „pachet” cu o declaratie de patrimoniu care ar trebui sa fie depusa de toti romanii.

De curand, Guvernul a precizat ca renunta si la o schimbare laudata de seful PSD Liviu Dragnea - plata contributiilor doar de catre angajat. Executivul a decis pana la urma ca plata contributiilor sociale - CAS si CASS - sa fie suportata in continuare si de angajati, si de angajatori.

Premierul s-a aratat chiar iritat cand a fost intrebat de unele opinii din interiorul PSD despre aceste masuri. "Domnule, până una-alta, eu sunt prim-ministru şi eu dispun, da? Cât sunt eu prim-ministru, rămâne cum am stabilit ieri”, a spus Tudose.

„Subiect inchis” este si impozitul pe cifra de afaceri a companiilor. Acest impozit a rezistat doar 12 zile, timp in care a produs mare ingrijorare in mediul de afaceri. Premierul a anuntat ca renunta la impozitul pe afaceri la finalul unei vizite la Bruxelles.

„La taxe discutate si uitate” apare acum si o alta masura care i-a ingrijorat pe romanii cu venituri mari. Este vorba despre taxa de solidaritate, care ar fi trebuit sa fie aplicata de anul viitor celor cu salarii de peste 14.500 de lei pe luna. Pana la urma, Guvernul s-a lamurit ca taxa nu ar fi adus suficienti bani la buget. „Era prea putin pentru a face ceva si prea mare deranjul”, a explicat premieru.

Programul de guvernare vorbea si despre cresterea salariului minim de la 1.450 de lei brut in prezent, la 2.000 de lei anul viitor. Insa, seful PSD a anuntat ca, de fapt, va fi o crestere de doar 100 de lei. Asta in conditiile in care legea salarizarii se aplica partial acum.

Amanata este si scaderea taxei pe valoarea adaugata de la 19% acum, la 18% in 2019.

Printre masurile care s-au incadrat „in graficul” programului de guvernare se numara taxarea suplimentara a muncii muncii part-time, daca ea nu este platita la nivel de salariul minim. Iar punctul de pensie a crescut la 1.000 de lei incepand cu aceasta luna.

La final, insa, lista de masuri din programul de guvernare cuprinde mai multe masuri anuntate si „desfiintate” decat proiecte aplicate la timp.