Presedintele Traian Basescu a declarat, vineri, la incheierea summit-ului NATO, ca in documentele adoptate la reuniune "Romania figureaza ca facand oferta" pentru a gazdui un comandament NATO, dar ca se stie ca acesta va fi pe teritoriul Romaniei.

"In ce ne priveste, am avut un set de obiective si o spun fara nicio retinere toate au fost atinse", a anuntat presedintele Basescu. 

Seful statului a precizat ca la summit au fost adoptate 20 de documente, din care cinci sunt publice, iar celelalte 15 sunt "secrete". 

Referitor la adoptarea planului de actiune, Traian Basescu a mentionat ca s-a decis prezenta NATO pe teritoriul statelor de la frontiera de Est, inclusiv in Romania. El a tinut sa lamureasca unele informatii aparute in presa, precizand ca Romania are pe teritoriul sau doua baze militare romano-americane, una la Kogalniceanu si cealalata la Deveselu, iar in rest sunt staționari temporare, exercitii, manevre militare. 

Presedintele a explicat ca planul de actiune mareste prezența militara. In prezent, pe teritoriul Romaniei sunt circa 1400 de militari americani, din care 600 sunt puscași marini, iar aceste efective "vor creste, vor fi flexibile, se vor adapta la situatia de zi cu zi", a spus Basescu.

"Vom avea o structura de comandament NATO", a anuntat presedintele. "In documentele care nu sunt destinate publicitatii Romania figureaza ca fiind stat care a oferit facilitati pentru un comandament NATO de dimensiuni acceptabile", a mai spus seful statului.

El a afirmat ca Romania are toata structura necesara pentru un astfel de comandament. "In documente Romania figureaza ca facand oferta pentru a gazdui un comandament, dar noi știm ca va fi:, a precizat Traian Basescu.

NATO va trimite in Romania 200 de militari ai Aliantei, dar si avioane de lupta care sa asigure politia aeriana a frontierei.  

Sorin Ducaru, asistentul secterarului general al NATO: "Nu este vorba despre unitati numerice de tip Ramstein in timpul Razboiului Rece, Doamne fereste! dar este vorba despre prezenta atat timp cat este necesar" .

De asemenea, in Marea Neagra vor ajunge nave militare ale statelor membre, care vor patrula in zona pentru a descuraja flota Federatiei Ruse.  

In Tara Galilor, NATO a decis si crearea unui comandament de aparare cibernetica a Ucrainei, tara noastra asumandu-si rolul de coordonator al acestei misiuni.  Analistii militari considera ca deciziile erau necesare, insa vor fi si costuri. 

Decebal Ilina, analist militar: "E o decizie responsabila o decizie menita sa descurajeze Federatia Rusa, o decizie ferma, se for face anumite cheltuieli, dar in primul rand Romania va suporta aceste cheltuieli. Sa stiti ca nici NATO, nici UE nu e Cruce Rosie internationala sa vina cu ajutoare din toate statele membre".

De altfel, acest subiect a fost pe agenda liderilor lumii, care s-au obligat sa aloce 2% din PIB pentru inzestrarea armatei. 

6,8 miliarde de lei a fost bugetul ministerului Apararii in 2014, mai mult decat in 2013. Iar pentru anul viitor, tendinta de crestere ar trebui sa se mentina. De altfel, toate cele 28 de state membre NATO s-au angajat, la Newport, sa dea mai multi bani pentru Aparare.

Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a declarat vineri ca nu a fost inca luata o decizie privind locul unde vor fi amplasate instalatiile de receptie in estul Europei. A notat insa ca statele baltice, Polonia si Romania si-au exprimat intentia de a gazdui astfel de facilitati, relateaza AFP, potrivit Mediafax.

Statele membre ale Aliantei Nord-Atlantice au decis vineri sa creeze o forta "foarte reactiva" care va putea fi mobilizata in cateva zile, ca raspuns la o situatie de criza, si sa mentina o "prezenta continua" in estul Europei, a anuntat Rasmussen. 

Deciziile, prezentate ca raspuns la atitudinea Rusiei fata de Ucraina, au fost adoptate de liderii celor 28 de state aliate, la Consiliul Nord-Atlantic, in cadrul summitului de la Newport, din Tara Galilor. 

Acestia au spus da unui plan de raspuns rapid, care prevede mobilizarea de trupe in cateva zile, in conditiile in care in prezent Forta de reactie a NATO (NRF) are nevoie de cateva saptamani pentru a se desfasura.

"Este o demonstratie a solidaritatii noastre si a determinarii", a subliniat Rasmussen. 

"Unul dintre rezultatele acestui plan de raspuns rapid va fi ca NATO va avea o prezenta mai vizibila in est. Cred ca acest lucru trimite un mesaj clar Moscovei", a afirmat el.

"Am convenit astazi sa mentinem o prezenta si o activitate continue aeriene, terestre si navale in partea estica a Aliantei, pe baza de rotatii", a explicat secretarul general. 

Organizarea militara a acestei noi forte nu va fi finalizata inainte de sfarsitul acestui an.

"Trebuie vazut unde anume vor fi localizate instalatiile de receptie. Dar pana in prezent, am notat ca statele baltice, Polonia si Romania au indicat ca vor sa gazduiasca astfel de instalatii", a precizat Rasmussen, evitand cuvantul "baze", care risca sa provoace furia Rusiei. 

NATO si Rusia au semnat in 1997 un "Act fondator" in care Aliatii promit sa nu instaleze baze permanente in fostele membre ale Pactului de la Varsovia. 

"Varful de lance" operational al NATO este menit sa le permita Aliatilor sa se apere si in fata altor crize din lume, in special pe flancul sud-estic, odata cu avansarea islamistilor din gruparea Statul Islamic in Irak si Siria sau in sudul Mediteranei. 

Pe de alta parte, Polonia va gazdui urmatorul summit al sefilor de stat ai Aliantei la Varsovia, peste doi ani. Acesta este de asemenea "un semnal foarte puternic" si o confirmare a "prezentei mai vizibile a NATO in Est", a afirmat Rasmussen.