Klaus Iohannis, presedintele Romaniei: "Astfel de afirmatii de insinuare a unui trafic de influenta la nivelul presedintelui nu pot fi clasificate ca simple afirmatii prin care vrea sa para interesant la televizor. Sunt mult mai grave si vor fi tratate ca atare".

Declaratia facuta de presedintele Iohannis vine dupa ce, potrivit Agerpres, premierul Victor Ponta a sustinut miercuri searam intr-o emisiune televizatam ca retrimiterea Codului silvic la Parlament de catre presedinte ar avea in spate interese private.

Victor Ponta, premierul Romaniei: "Impresia mea personala, poate gresesc, e ca presedintele a retrimis legea la Parlament (Codul Silvic - n.r.) pe baza unor informatii pe care le-a primit de la niste 'binevoitori', in special niste binevoitori liberali pe care ii vedeti zilele acestea luptandu-se cu dintii pentru interesele Schweighofer". (Sursa: Agerpres)

Klaus Iohannis, presedintele Romaniei: "Am verificat la nivelul Administratiei Prezidentiale si nu a existat nicio discutie nici cu lobby-isti, nici macar cu fosti colegi din PNL pe aceasta tema. In aceasta dimineata am avut o discutie deocamdata telefonica, cu directorul SRI, si l-am rugat oficial sa analizeze si sa cerceteze cu maxima exigenta si seriozitate aceste afirmatii".

Presedintele Iohannis a retrimis Codul Silvic la Parlament pentru reexaminare, dupa ce Consiliului Concurentei a sesizat Administratia Prezidentiala ca Romania ar putea fi sanctionata de Comisia Europeana pentru ca legea padurilor votata de Parlament nu este in concordanta cu legislatia europeana. Problema noului Cod silvic ar putea fi transata in urmatoarea sedinta CSAT.