"Nu cred ca se va face, acest urias de 70% din Parlament si-a aratat limitele, este incapabil sa genereze progres pentru Romania. Reorganizarea administrativa si o Constitutie moderna care sa simplifice institutiile statului, inclusiv Parlamentul, ar fi fost proba ca aceasta majoritate uriasa isi poate depasi dimensiunea mica din interiorul majoritatii si lipsa de viziune. Au probat ca nu pot, din pacate, si Romania a pierdut o ocazie extraordinara, pentru ca este foarte putin probabil sa mai ai o majoritate de 70% in urmatoarele cicluri electorale", a afirmat Basescu, citat de Mediafax.

Seful statului a apreciat ca ministrul Liviu Dragnea a inceput "gresit" procesul pentru regionalizare, deoarece a declansat demersul de la varf spre baza.

"Am vazut chestiunile ridicole in care baronii judeteni se bateau care sa fie seful regiunii. Asta a aratat cat de putin inteleg din nevoie de reorganizare administrativa", a sustinut presedintele.

El a aratat ca ar fi trebuit declansat un proces de comasare a comunelor, precum si a institutiilor descentralizate, inaintea aparitiei legii de reorganizare administrativa. Presedintele a mentionat si debirocratizarea sistemului public.

Basescu a fost intrebat de asemenea in legatura cu pozitia UDMR privind regionalizarea.

"Eu cred ca aici suntem si in zona jocului politic al UDMR. Convingerea mea este ca nimeni nu se poate opune unei astfel de legi avand in vedere ca este necesara reorganizarea administrativa, exact pentru o dezvoltare corelata. (...) Pana la urma, trebuie sa le respectam drepturile, dar drepturile minoritatii maghiare sunt egale cu ale cetatenilor majoritari romani. Noi nu cream o tara in interiorul tarii, acest lucru trebuie sa-l inteleaga ... si autonomie in Harghita, Covasna si Mures tot atata cat la Caracal si Constanta, asta trebuie sa inteleaga, pentru ca asta e Constitutia si nimeni nu va modifica aceste prevederi ale Constitutiei", a spus el.

"Majoritatea asta de 70%, care nu include UDMR, ar fi putut sa treaca peste ifosele unor politicieni maghiari, ca si caraghiosul care cerea protectorat pentru Transilvania", a mai sustinut Basescu.