Cu siguranță că nu ești primul care a trecut sau trece printr-o astfel de situație și care trebuie să găsească o soluție pentru a obține ceea ce își dorește, chiar dacă nu se bucură de o situație financiară deosebită în momentul cu pricina.

Nu este deloc greu, dacă știi câteva trucuri de a obține banii necesari demarării acestui proiect. Ai nevoie de var, de câteva ustensile, de unele piese de mobilier noi, de diferite alte produse cu care să lipești, să tai sau cu care să faci diferite operațiuni importante în această activitate, așa că vrei, nu vrei, ai nevoie de bani.

Iată câteva idei de a renova fără să ai mulți bani:

- Găsește un magazin care să îți pună la dispoziție prețuri mici la produsele de care ai nevoie. De obicei, cele mai bune costuri la astfel de articole le găsești în mediul online, de exemplu la Hornbach.ro si nici nu trebuie sa te deplasezi din intimitatea locuinței. Tot ce trebuie să faci este să comanzi pe internet, iar curierul livrează produsele în timpul cel mai scurt;

- Profită de ofertele și reducerile magazinelor fizice din oraș sau ale celor online. Mereu apar promoții interesante, care îți vor aduce economii importante la buget și te vor bucura nespus la finalul proiectului. Da, asta înseamnă că trebuie să-ți bați puțin capul și să urmărești cu atenție perioada când are loc vreo promoție anume, dar nu vei regreta, cu siguranță;

- Folosește plata online cu bonus card, o idee care te ajută nespus atunci când nu ai toți banii necesari. Practic faci rate și achiți în timp, o strategie cu care ești obișnuit probabil. Această posibilitate de a cumpăra ceea ce ai nevoie pe loc este la îndemâna oricui și te va bucura pentru că nu vei plăti nicio dobândă la banii pe care îi împrumuți;

- Mai există o posibilitate de a renova chiar dacă nu ai bani suficienți. Recondiționează ceea ce ai deja în gospodărie și folosește doar câteva produse noi, pe care ți le poți permite de banii existenți în contul tău. Există o mulțime de tutoriale despre astfel de proiecte, așa că poți profita din plin de experiența altor meșteri pricepuți. Nu cheltui mult, rezultatele sunt bune și chiar foarte bune, depinde de priceperea pe care o ai în bricolaj;

- Renovezi și te împrumuți la părinți, prieteni, colegi, vecini. Nu este o idee prea bună dacă nu știi sigur că poți da banii înapoi la timp. În general, nu lua o sumă de bani mai mare decât ai putea returna, folosește-o strict pentru ce ți-ai propus și nu te îndepărta de la planul pe care l-ai trasat la începutul proiectului.

În concluzie, chiar dacă nu ai toți banii pentru a face renovarea mult dorită, mereu se găsesc soluții optime pentru a duce la bun sfârșit orice idee interesantă.

surse foto: Shutterstock.com