Astfel, putem găsi în magazine de la compresoare de mare putere pentru utilizări în domeniul industrial, la compresoare care pot fi păstrate în sertarul de la birou, ca accesoriu pentru curățarea de praf a dispozitivelor electronice.
 
Indiferent de model, principiul de funcționare este același, aerul din atmosferă fiind atras în compresor la presiunea normală din atmosferă, fiind comprimat până la presiunea de refulare
 
Dacă ești decis să faci o astfel de achiziție, atunci când mergi să cumperi un compresor de aer trebuie să știi precis pentru ce ai nevoie de el și cum îl vei utiliza.
 
Există patru aspecte importante pe care trebuie să le urmărești atunci când  achiziționezi un astfel de aparat, pe care le vom detalia în rândurile ce urmează.
 
1.Tipul de pompă folosit
 
Din acest punct de vedere, compresoarele de aer se clasifică în două categorii, respectiv cele cu pompă pe bază de ulei și cele cu pompă fără ulei.
 
Principalul avantaj al compresoarelor cu pompă pe bază de ulei este faptul că sunt mai silențioase, fapt pe care îl vei aprecia în situația în care vei folosi aparatul în activități mai îndelungate. Au nevoie de întreținere specială și sunt mai pretențioase decât  cele din cealaltă categorie.
 
De cealaltă parte, compresoarele cu pompă fără ulei sunt mai scumpe, dar sunt mult mai ușor de întreținut, costurile de întreținere fiind nesemnificative.
 
2.Debitul și presiunea
 
Debitul se referă la cantitatea de aer comprimat furnizată într-un interval de timp, fiind calculat în litri pe minut. În funcție de operațiunile cărora le sunt destinate, compresoarele de aer au debite diferite, existând și modele cu mai multe trepte.
 
Astfel, pentru umflarea roților de la mașină vei avea nevoie de un compresor cu un debit maxim de 150 de litri de aer pe minut, în timp ce pentru utilizarea unor unelte pneumatice este nevoie de compresoare cu un debit maxim de 250-300 de litri pe minut. Compresoarele cu debite mai mari de 350 de litri pe minut sunt destinate exclusiv utilizării industriale. 
 
Presiunea este la fel de importantă, întrucât permite atașarea diverselor unelte pneumatice. Compresoarele cu presiune până în 6 bari sunt considerate aparate de mică presiune, cele de maxim 12 bari sunt de presiune medie, iar cele care depășesc acest prag sunt considerate compresoare de mare presiune.
 
3.Motorul
 
Compresoarele de aer sunt acționate de două tipuri de motoare, fiecare având avantajele și dezavantajele sale. Este vorba de motoare electrice și motoare pe benzină.
 
Cele din prima categorie au avantajul că sunt mai ușor de întreținut și mai puțin pretențioase, însă folosirea lor depinde de o sursă de curent. În schimb, compresoarele cu motor pe benzină pot fi utilizate oriunde, neavând nevoie alimentare cu energie electrică.
 
4.Dimensiunea
 
Cum spuneam, sunt disponibile o serie de modele, de la cele portabile la cele de mari dimensiuni. Dacă veți avea nevoie de un compresor doar pentru a curăța praful din laptop și alte dispozitive electronice, un compresor portabil va fi suficient. Totodată, un compresor de mică presiune este ideal pentru a umfla roțile de la mașină sau bicicletă, dar și pentru a vopsi diferite piese sau a curăța praful din locurile greu accesibile.
 
Dacă nu intenționezi să-l folosești pentru a acționa unelte pneumatice de mare putere nu are rost să achiziționezi un compresor de medie sau mare presiune.
 
Odată cu achiziționarea unui compresor de aer, vei avea nevoie și de alte accesorii pentru a-l putea folosi la diferite activități. Este vorba de cuple, racorduri, furtunuri și alte piese, care sunt consumabile și trebuie schimbate periodic.