Datorită proprietăților sale antibacteriene și antifungice, precum și conținutului bogat în vitamina E, minerale, proteine, acizi grași omega 3 și omega 6, este un adevărat cocktail benefic pentru piele, păr sau unghii.
 
În special conținutul său important de acid ricinoleic îl face benefic pentru piele și păr. Uleiul de ricin tratează cu succes acneea, urticariile și căderea părului. Din acest articol vei afla mai multe despre beneficiile și întrebuințările uleiului de ricin.
 
Beneficiile uleiului de ricin pentru păr
 
Uleiul de ricin poate fi aplicat pe scalp, pentru a accelera creșterea părului. Conținutul mare de acid ricinoleic crește circulația sangvină la nivelul scalpului, favorizând creșterea părului. În plus, proprietățile antibacteriene și antifungice ale uleiului de ricin îl fac un bun remediu împotriva foliculitei și a mătreții.
 
Acidul ricinoleic reface echilibrul PH-ului de la nivelul scalpului astfel că uleiurile naturale ale scalpului încep să fie produse din nou, dacă au fost afectate de produce chimice prea puternice. Antioxidanții din uleiul de ricin activează keratina naturală din păr și îl fac mai puternic, mai mătăsos și mai ușor de aranjat.
 
Cum se folosește uleiul de ricin pentru păr
 
Dacă este folosit corect, uleiul de ricin poate avea beneficii extraordinare pentru păr. Este important însă să fie aplicat după principiul ”mai puțin e mai bine”. Din cauză ca uleiul de ricin este gros și puternic, o cantitate prea mare aplicată pe păr poate să dăuneze.
 
Este bine să aplici tratamente cu ulei de ricin de 1-2 ori pe săptămână, preferabil seara, pentru ca uleiul să aibă timp să acționeze peste noapte. Cele mai bune rezultate se obțin pe un păr umed, nu foarte ud. Folosește o stropitoare pentru a-ți umezi părul și aplică apoi câteva picături de ulei de ricin pe scalp, la rădăcina părului și masează ușor. Folosește apoi o cască de duș ca să îți protejezi hainele și lenjeria de pat, pentru că uleiul de ricin pătează destul de tare.
 
Un truc folosit de cosmeticiene este amestecarea uleiului de ricin care este foarte gros cu alte uleiuri care au beneficii pentru păr, precum uleiul de argan sau cel de jojoba, sau chiar și cel de măsline. Astfel vei obține o combinație mai ușor de aplicat pe păr.
 
Îndepărtarea uleiului de ricin după tratament se poate dovedi destul de dificilă. Un pont de la specialiști este să aplici puțin balsam, pe care să îl masezi ușor la rădăcina părului, pentru a absorbi uleiul de ricin și abia apoi să șamponezi ca de obicei. Este posibil să fie nevoie de 2 șamponări pentru a îndepărta cu totul uleiul de ricin.
 
Nu uita să testezi înainte de a folosi uleiul de ricin dacă nu ești alergică. Pune o cantitate mică de ulei pe piele, într-un loc puțin vizibil și lasă câteva minute să acționeze. Dacă nu apare o iritație, poți folosi uleiul pe scalp.
 
Cum se folosește uleiul de ricin pentru gene și sprâncene
 
Uleiul de ricin poate fi un stimulent pentru creșterea și sănătatea genelor și a sprâncenelor. Trebuie însă aplicat cu grijă, pentru a nu ajunge din greșeală în ochi. Freacă una-două picături de ulei de ricin până se încălzesc, între degete și apoi trece-le peste sprâncene. Genele pot fi tratate cu ajutorul unei periuțe de mascara pe care ai spălat-o foarte bine și ai înmuiat-o în ulei de ricin.
 
Dacă folosești uleiul de ricin pentru a combate căderea părului și nu observi rezultatele dorite, nu uita că adesea căderea părului are cauze sistemice, pe care ar trebui să le discuți cu un medic.