Dacă luăm în discuție aeroportul Otopeni, cel mai mare din România, ai câteva opțiuni de transport spre el, unele mai comode decât altele. Află în cele ce urmează care modalitate de transport bifează cele mai multe avantaje din punct de vedere al comodității, costurilor și timpului.
 
Mijloace de transport în comun
 
Această opțiune este valabilă pentru persoanele care se deplasează la aeroport din București. Există două linii care merg spre aeroport: 780, care pleacă de la Gara de Nord, și 783, care pleacă din centrul capitalei.
 
Ambele linii sunt funcționale 24 de ore și au stații atât în fața Terminalului Sosiri, cât și în fața Terminalului Plecări. Din punct de vedere al costurilor, varianta de transport cu autobuzul este cea mai accesibilă, prețul unui bilet cu două călătorii fiind de aproximativ 10 lei. În schimb, aceasta opțiune are un mare minus în ceea ce privește comoditatea și transportul bagajelor. Autobuzele vin din 40 în 40 de minute, așa că trebuie calculat cu grijă timpul de așteptare, mai ales în situația în care trebuie să pleci spre aeroport.
 
Mașina personală
 
Aceasta este una din variantele care pare cea mai la îndemână. Pleci cum și când vrei, în comoditatea mașinii tale, indiferent de distanța dintre casă și aeroport. Un aspect important de luat în calcul este însă cel al costurilor. Pe lângă consumul benzinei până la aeroport, parcarea pe termen lung în incinta aeroportului este destul de costisitoare. Pentru o zi de parcare scoți din portofel aproximativ 50 de lei. În cazul în care pleci pentru o perioadă mai lungă de timp, suma pe care trebuie să o aloci pentru acest lucru poate deveni considerabilă.
 
- Un alt criteriu de luat în calcul este posibilitatea în care întreaga parcare este ocupată. În cazul acesta, poți încerca la parcările de pe lângă aeroport, care însă au un preț mai ridicat. O altă variantă este parcarea pe termen scurt, care costă aproximativ 6 lei pentru jumătate de oră. Ca urmare, trebuie să ai în vedere toate aceste aspecte, astfel încât să nu te ia prin surprindere vreo situație neprevăzută și să intri în criză de timp.
 
- Pentru o variantă de compromis, poți opta să te lase la aeroport un prieten sau o rudă. În cazul acesta, costurile se diminuează considerabil, nefiind nevoie să mai achiți parcarea pe termen lung a mașinii. 
 
Microbuzul
 
Mai ales în cazul în care vii din orașele învecinate ale capitalei, microbuzul poate să fie una dintre cele mai bune variante. Acesta îndeplinește aproape toate avantajele de care ai nevoie pentru a-ți începe călătoria cu dreptul. De exemplu, poți opta pentru un transport ieftin de la Galați la Otopeni fără a fi legat de mașina personală, alegând o firmă care asigură curse regulate sau la cerere către aeroport.
 
- Este comod;
- Ai loc pentru toate bagajele;
- Are preț avantajos;
- Nu plătești parcarea pe termen lung în incinta aeroportului. Mai mult, în cazul în care cineva din familie sau din grupul de prieteni are nevoie să se deplaseze cu mașina ta cât ești plecat, poți verifica pe site-uri precum transfero.ro ce alte opțiuni de transport ai.
 
Majoritatea firmelor care se ocupă de transportul persoanelor spre aeroport știu că sositul la timp este un aspect esențial.
 
Taxiul
 
Considerată o metodă comodă și rapidă, transportul cu taxiul implică și câteva riscuri.  În cazul în care optezi pentru această modalitate de transport, trebuie să iei în calcul faptul că există posibilitatea să nu fie mașini disponibile în zona în care te afli. Ca urmare, așteptarea unui taxi poate să întârzie, mai mult sau mai puțin, plecarea ta spre aeroport. În mod normal, prețul unei călătorii cu taxiul este stabilit în funcție de kilometri. Cu toate acestea, fiecare firmă de taxi are libertatea de a decide dacă aplica o taxă suplimentară de deplasare în afara orașului, cât și o taxă de întoarcere a taxiului gol.
 
Ca urmare, există mai multe variante în ceea ce privește transportul către aeroport. Tot ceea ce trebuie să faci este să le analizezi pe fiecare în parte pentru a vedea care opțiune este cea mai potrivită pentru tine. Ia în calcul aspecte ce țin de comoditate sau costuri, dar nu le ignora pe cele ce țin de punctualitate. Timpul alocat drumului spre aeroport este esențial atunci când vorbim de o plecare cu avionul, deoarece este păcat să nu îți începi vacanța liniștit și relaxat.