Crispello este primul baton de ciocolata pe care compania il lanseaza din 1990 si va fi promovat prin intermediul unei campanii publicitare care va costa 7 milioane de lire sterline (8,75 milioane de dolari), scrie Daily Mail.

Cercetarile din domeniu arata ca vanzarile de batoane de ciocolata au scazut cu 6,6% pe o piata de aproximativ 800 de milione de lire sterline pe an (aproximativ un miliard de euro). Studiile demonstreaza ca scaderea se datoreaza faptului ca femeile cumpara din ce in ce mai putina ciocolata.

Cadbury, detinuta de compania americana Kraft, considera ca batonul Crispello va veni in sprijinul femeilor care sunt ingrijorate de silueta lor.

Noul produs va avea 165 de calorii, comparativ cu 260, cate contine o ciocolata Mars. Crispello, care are un gust asemanator cu bomboanele Ferrero Rocher, ca contine trei napolitane invelite in ciocoata, cu crema de ciocolata cu lapte.

Crispello va fi vandut sub sloganul „A little treat for you” („Un mic rasfat pentru tine”), care induce ideea ca femeile se pot bucura de acest desert fara sa se simta vinovate. Ideea de vinde un produs doar pentru un singur gen nu este noua. In 1980, sloganul batoanelor Yorkie era: „It’s not for girls” („Nu este pentru fete”) si se adresa in special soferilor de camioane.

La inceputul anului, Mars, principalul concurent al Kraft, a lansat in Marea Britanie, Galaxy Flutes, o ciocolata cu mai putine calorii. Un purtator de cuvant al Cadbury a declarat ca aceasta combinaztie de ciocolata si napolitana reprezinta o modalitate prin care se mananca mai putina ciocolata si ca femeilor le place genul acesta de produse. Batonul va avea 30 de grame si va fi pus in vanzare in Marea Britanie pe 8 octombrie, la pretul de 50 de pence (0,63 euro).