Bucurestiul se afla pe locul 45 din cele 54 de orase din lume in care se afla in constructie centre comerciale care cumuleaza peste 100.000 de metri patrati.

In prezent, in Capitala, cele mai mari centre comerciale in constructie sunt Mega Mall (75.000 mp) si Parklake (70.000 de mp).  Mai mult, la nivelul intregii piete locale se afla in constructie peste 267.000 mp de spatii comerciale care urmeaza sa fie livrati in perioada 2014-2016 in orase precum Bucuresti, Brasov si Targu Jiu. 

Datele CBRE arata ca la nivel mondial peste 39 milioane mp de centre comerciale se afla in constructie, in crestere cu 3 milioane mp fata de 2012.  Peste jumatate din aceste spatii sunt localizate in China.

Orasul Shanghai ocupa prima pozitie, cu 3,3 milioane mp de spatiu in constructie, mai mult fata de suprafata totala combinata din 86 de orase europene, excluzand orasele din Rusia si Turcia.

Pe locul 2 se afla Chengdu cu 3,2 milioane, urmat de alte doua orase din China (Shenzhen si Tianjin).  Celelalte orase din top 10 sunt Istanbul, Wuhan, Moscova, Beijing, Nanjing si Guangzhou. 

In Europa, dezvoltarile din orasele din Rusia si Turcia continua sa domine la nivel de spatiu comercial in constructie.

Cea mai activa piata din Europa este Istanbul cu 27 de centre (1,9 milioane mp)in dezvoltare. Ca in multe alte piete, majoritatea acestor spatii se afla in zonele periferice, departe de centrul orasului. 

Moscova conduce in topul dezvoltarilor din Rusia, cu 1,5 milioane mp de spatii in constructie, care urmeaza sa fie livrati in urmatorii trei ani. Alte orase din Rusia, precum Sankt Petersburg, Ekaterinburg, Samara si Novosibirsk, au un volum de spatiu comercial in constructie substantial, de peste 2,6 milioane mp.