La fel ca in anii precedenti, in randul barbatilor si al segmentului de tineri (24 - 34 de ani) se observa un nivel al intentiei de cumparare semnificativ mai ridicat decat la nivelul populatiei generale. Fata de media generala de 13% a celor care au auzit de Black Friday si spun ca "sigur vor cumpara", in cazul barbatilor media urca la 15% iar in cazul tinerilor la 16%, mentioneaza studiul, citat de Mediafax.

"In general, barbatii sunt mai entuziasti decat femeile cand vine vorba de cumparaturile online. O explicatie este ca produsele de care femeile sunt mai interesate (cum ar fi hainele, incaltamintea sau produsele de ingrijire personala) sunt mai degraba «senzoriale» si astfel necesita o experienta directa pentru o validare completa inainte de achizitie. Satisfacerea acestei nevoie reprezinta in continuare o bariera importanta", a declarat directorul firmei de cercetare MillwardBrown Romania, Daniela Lazar.

Anul acesta de Black Friday lista de cumparaturi este compusa, in medie, din doua categorii de produse. Pe aceasta lista se regasesc cel mai frecvent electrocasnicele mici (36%) cum ar fi aspiratoarele, mixerele, robotii de bucatarie, urmate de televizoare (30%) si telefoane mobile (20%), potrivit intentiei de achizitie.

"Televizoarele si telefoanele mobile sunt si categoriile care inregistreaza cea mai mare crestere a intentiei de cumparare fata de 2013. Astfel, sunt cu 11% mai multe persoane in cazul televizoarele si cu mai multe 9% in cazul telefoanelor mobile", arata studiul.

Pe lista se mai regasesc, in ordine, hainele (17%), laptopuri (15%), tablete (12%), electronice (12%), frigidere (11%), masini de spalat (9%) si incaltaminte (8%).

In ceea ce priveste magazinele luate in calcul pentru cumparaturi de Black Friday, topul primelor nume mentionate de respondenti este format din eMAG, Altex, Flanco, Carrefour, Domo, Media Galaxy, Auchan, Kaufland, cora si Dedeman.

Potrivit cercetarii, numarul romanilor care au auzit de reducerile din cadrul Black Friday a ajuns anul acesta la 63% in randul persoanelor cu varsta cuprinsa intre 18 si 65 de ani. Fata de aceeasi perioada a anului trecut, sunt cu aproape o treime mai multe persoane (cu peste 1,7 milioane mai multe persoane) care stiu acum de Black Friday.