În timp ce în străinătate firmele serioase şi-au angajat detectivi pentru asta, la noi, totul se vinde la vedere, cu ştiinţa autorităţilor. Urmăriţi un material, realizat de ’’Inspectorul Pro″.

Afaceri negre cu haine contrafăcute. Valoare totală - 1,5 miliarde de euro. Un trafic imens, care ne situează printre primii din Europa. Totul, sub ochii autorităţilor.

Reporter: Aceasta Burberry cât costă?
Vânzătoare: 85 de lei. Sunt colecţie nouă. Se văd super mişto. Combinaţie cu carouri negre, albastre...
Reporter: Aici se vede că e cusut...
Vânzătoare: Asta e ştanţat, aşa cum sunt şi cele originale. Sunt făcute la o maşină specială. Ce vrei, original? Te duci şi-ţi iei de la magazin.”

Vânzarea de produse contrafăcute e interzisă prin lege. Dar amenzile sunt derizorii, în comparaţie cu câştigurile din încasări. Şi atunci comercianţii riscă şi aduc în magazine branduri false.

Priviţi un astfel de caz - surprins de echipa de la Inspectorul Pro, într- unul dintre cele mai mari centre comerciale din Bucureşti.

Vânzătoare: ”Astea sunt replici unul, la unul după original. La Londra astea sunt o căruță de bani. Am o clientă acum care stă la Londra, și-a luat o grămadă.”

Vânzătoarea recunoaşte fără reţinere că nimic din ce vinde nu e original. Reporterii noştri au semnalat neregulile la 112.

Continuarea pe www.stirileprotv.ro.