In perioada analizata, Flanco Retail a vandut 200.000 de produse, depasind cu 45% numarul unitatilor comercializate in intervalul corespunzator din 2013. In 2013, vanzarile Flanco in perioada Black Friday au cumulat 72 milioane de lei, reducerile fiind disponibile numai in magazine.

"Anul acesta, am derulat Black Friday atat in reteaua de 87 de magazine din intreaga tara, cat si pe Flanco.ro. Ne-am pregatit cu o gama de produse care, in proportie de 95%, au fost lansate in ultimul an, iar optiunea clara a clientilor pentru noile tehnologii, reflectata in rezultatele de vanzari, ne confirma ca am avut dreptate sa mizam pe nou", a declarat, intr-un comunicat, Dragos Sirbu, directorul executiv al Flanco Retail.

Sirbu anticipa saptamana trecuta vanzari de 110 milioane lei (24,8 milioane euro) in perioada campaniei de reduceri Black Week, cu 53% mai mult fata de evenimentul similar din 2013.

Ponderea vanzarilor in rate in weekendul deschis de Black Friday a fost de aproximativ 20%.

In cele trei zile de vanzari, retailerul a avut program de lucru extins si 1.100 de consilieri de vanzari, traficul inregistrat in intreaga retea de magazine si pe site fiind de peste 2,5 milioane vizitatori.

Cel mai mare discount de care a beneficiat un client in Black Friday a fost de 12.000 de lei, la un televizor de diagonala mare. Cele mai bine vandute repere au fost televizoarele de 102 cm, laptopurile cu procesoare i3, i5 si A8, smartphone-urile cu specificatii tehnice inalte, masinile de spalat de 6 kg si 7 kg, combinele frigorifice si echipamentele de retelistica (routere).

"Rezultatele din weekendul deschis de Black Friday indica o schimbare in comportamentul consumatorilor, dupa 4 ani de festival de shopping la final de noiembrie, in sensul in care rationalul domina emotionalul si alegerea fiecaruia se indreapta si catre valoarea mai mare, nu numai catre pretul mai mic. Ele confirma, de asemenea, revenirea increderii in consum si creeaza premise favorabile pentru sezonul cumparaturilor de iarna, care incepe in cateva zile", a mai spus Sirbu.

Compania Flanco Retail, detinuta de omul de afaceri Iulian Stanciu, opereaza business-ul fostei companii Flanco International si este unul dintre cei mai mari retaileri autohtoni de produse IT&C, electronice si electrocasnice, cu 87 de magazine in 52 de orase.