Valoarea Alibaba Group Holding a crescut cu 28% fata de estimarile vehiculate in piata in luna octombrie, dupa ce compania a inregistrat un profit de 792 milioane de dolari pentru perioada iulie-septembrie, in urcare cu 12% fata de trimestrul anterior. Facebook a avut in aceeasi perioada un profit de 422 milioane de dolari, iar rezultatul Yahoo s-a plasat la 297 milioane de dolari.

Compania chineza nu isi publica rezultatele financiare, nefiind listata la bursa, insa anumite cifre sunt cuprinse in raportarile financiare ale Yahoo, unul dintre cei mai mari actionari ai Alibaba.

Potrivit Yahoo, veniturile Alibaba au crescut cu 51% in perioada analizata fata de acelasi interval al anului anterior. Analistii bancari anticipeaza ca listarea Alibaba la bursa va fi cea mai mare oferta publica initiala din sectorul IT dupa listarea Facebook. Capitalizarea de piata a retelei de socializare fondata de Mark Zuckerberg este de aproape 160 miliarde de dolari.

Alibaba are acces la o piata cu 618 milioane de utilizatori de internet si se extinde agresiv in zona jocurilor pe dispozitive mobile si pe segmentul mesageriei instant.

Influenta banca americana de investitii Goldman Sachs estimeaza valoarea de piata a grupului chinez la 150 miliarde de dolari, in timp ce banca australiana Macquarie evalueaza compania la 200 miliarde de dolari. Cea mai pesimista evaluare vine de la banca de investitii Piper Jaffray, care atrbibuie grupului o valoare de 125 miliarde de dolari.

"Alibaba a ajuns la o anvergura a afacerilor care ii confera un grad foarte ridicat de atractivitate pentru investitorii de capitalizare mare din sectorul tehnologiei. Google, Facebook si Baidu (cel mai mare motor de cautare din China - n.r.) au fost mai mici in momentul listarii la bursa. Totodata, Alibaba mentine rate foarte puternice de crestere", comenteaza un analist al Cantor Fitzgerald care evalueaza compania chineza la 152,8 miliarde de dolari.

Yahoo detine 24% din actiunile Alibaba, care opereaza mai multe platforme de retail online in China. Celalalt mare actionar al grupului chinez este operatorul japonez de telecomunicatii SoftBank, controlat de miliardarul Masayoshi Son, cu un pachet de 37%.

Compania, fondata de miliardarul Jack Ma, genereaza cea mai mare parte din venituri prin comisioane de la retaileri si publicitate online.