"Presiunile politice exercitate de grupurile de interese anti-tutun au cantarit mai greu decat necesitatea unor propuneri echilibrate, corecte si bazate pe dovezi. Deciziile partinitoare, luate in graba, sunt contraproductive si nu au ca rezultat o legislatie eficienta. Marirea excesiva a avertismentelor de sanatate, pana la 65%, cu pictograme pozitionate in partea superioara a pachetului si standardizarea formei si dimensiunii ambalajului nu vor creste gradul de constientizare privind riscurile asociate fumatului", a declarat, intr-un comunicat, Gilda Lazar, Director Corporate Affairs & Communications JTI Romania, Moldova si Bulgaria.

Aceasta crede ca, in schimb, comerciantii cu amanuntul si consumatorii vor intampina dificultati in diferentierea marcilor, iar falsificatorii vor avea un model gata pregatit pentru a contraface pachetele, relateaza Mediafax.

Oficialul JTI afirma ca s-a creat inca un precedent periculos, un act de ipocrizie, prin care sunt ingradite drepturile comerciale ale unei industrii legale in numele unui "bine public iluzoriu". Aceasta spune ca obiectivele declarate privind sanatatea publica nu vor fi atinse.

"Interzicerea ingredientelor, cum ar fi mentolul, nu va avea ca rezultat o scadere a incidentei fumatului, in schimb va acorda contrabandistilor o ocazie in plus sa creeze o piata neagra paralela, furnizand produse nereglementate, din tarile vecine, nemembre UE", potrivit JTI, unul dintre cei trei mari producatori de tigari din Romania.

Propunerea legislativa de actualizare a Directivei UE privind tutunul, care are ca obiectiv ca produsele din tutun sa fie mai putin atractive pentru tineri, a fost aprobata de deputati miercuri. Aceasta propunere legislativa, agreata cu ministrii sanatatii din UE, cere ca 65% din suprafata tuturor pachetelor sa fie acoperita de imagini avertizante. Tigarile electronice vor fi de asemenea reglementate, fie ca produse medicale, daca promoveaza abandonarea fumatului, fie ca produse din tutun.

Textul interzice aromele in tigari si in tutun care ar putea face produsele mai atractive prin crearea unei "arome caracteristice". Mentolul va fi interzis din 2020.

Directiva va fi inaintata Consiliului de Ministri la 14 martie. Statele membre vor fi obligate sa aplice noile prevederi in termen de doi ani de la data intrarii in vigoare a directivei actualizate.

JTI solicita acordarea unei perioade de tranzitie "rezonabile si realizabile". "Companiile de tutun, producatorii de ambalaje, furnizorii de utilaje, comerciantii en gros si comerciantii cu amanuntul trebuie sa beneficieze de o perioada de timp suficienta pentru a absorbi aceste schimbari radicale si complexe", se mai arata in comunicat.

Parlamentul European vrea reglementarea tigarilor electronice ca produse medicale sau din tutun

Deputatii europeni au adoptat, miercuri, propunerea de actualizare a Directivei UE privind tutunul, prin care se cere, printre altele, ca tigarile electronice sa fie reglementate fie ca produse medicale, daca promoveaza abandonarea fumatului, fie ca produse din tutun.

Astfel, la propunerea deputatilor europeni, tigarile electronice vor fi reglementate fie ca produse medicale, daca sunt prezentate ca un ajutor la abandonarea fumatului, fie ca produse din tutun, dar in acest caz concentratia lor de nicotina nu trebuie sa depaseasca 20 mg/ml, se precizeaza intr-un comunicat remis Mediafax de Parlamentul European (PE).

Prin acelasi demers, deputatii europeni cer ca 65% din suprafata tuturor pachetelor de tigari sa fie acoperita de imagini avertizante, pentru ca acest tip de produse sa fie cat mai neatractive pentru tineri.

PE precizeaza ca legislatia actuala cere ca avertismentele de sanatate sa acopere cel putin 30% din fata pachetului si 40% din revers, iar textul propus va creste aceasta suprafata la 65%, pe fiecare parte, si vor cere care aceste avertismente sa fie vizuale, pentru ca acest lucru nu se intampla in majoritatea statelor membre in momentul de fata.

De asemenea, pachetele cu mai putin de 20 de tigari, care sunt mai ieftine si de aceea mai accesibile copiilor, vor fi interzise in putinele state unde mai sunt permise pe piata, conform aceluiasi set de propuneri.

"Tigarile electronice cu cartus care se poate reumple vor fi permise. Tigarile electronice trebuie sa fie protejate de copii si sa aiba avertismente de sanatate. Restrictiile de publicitate pentru produsele din tutun li se vor aplica si lor", se mai arata in comunicat.

Prin textul adoptat miercuri se interzic aromele in tigari si in tutun, care ar putea face produsele mai atractive, prin crearea unei "arome caracteristice", iar mentolul va fi interzis din 2020. "Aromele vor fi acceptate pentru pipe", se precizeaza in comunicat.

Unii aditivi in mod special daunatori sanatatii vor fi interzisi, iar autoritatile de reglementare au puteri noi de a cere industriei de tutun sa efectueze alte studii privind o "lista de prioritati" pentru aditivi care sa fie elaborata printr-un act delegat. Aditivii esentiali pentru producerea tigarilor, cum este zaharul, vor fi autorizati, mai precizeaza PE.

"Acesta este punctul culminant al unor ani de munca impotriva unui lobby intens al industriei tutunului si a grupurilor lor de avangarda. Aceste noi masuri sunt un pas mare inainte pentru controlul tutunului si vor contribui la prevenirea aparitiei unei noi generatii de fumatori. Stim ca cei care incep sa fumeze nu sunt adultii, ci copiii, majoritatea fiind mai mici de 18 ani", a spus raportorul Linda McAvan.

Textul va fi adoptat de Consiliul de Ministri in 14 martie, iar statele membre vor fi obligate sa aplice prevederile privind produsele de tutun in termen de doi ani de la data intrarii in vigoare a directivei actualizate.

PE subliniaza ca, la 12 ani dupa intrarea in vigoare a directivei actuale, fumatul ramane cauza principala a deceselor din UE, care ar putea fi prevenita. Aproximativ 700 000 de oameni mor din aceasta cauza in fiecare an. Masurile luate pentru a descuraja fumatul au contribuit la reducerea procentului de fumatori in UE 15 de la 40 la suta in 2002 la 28 la suta in 2012, in UE 27.