Conform unui comunicat remis presei, compania a modernizat opt restaurante, remodelând bucătăriile şi introducând sistemul digital Experience of the Future care le permite clienţilor să comande rapid, uşor şi în siguranţă produsele preferate.

"Digitalizarea restaurantelor este unul dintre principalii piloni de investiţie pentru businessul nostru, de aceea am ales să modernizăm şi să introducem acest sistem în opt dintre restaurantele noastre din Bucureşti şi din ţară pe parcursul anului 2020. Peste 60% din restaurantele noastre beneficiază acum de noul sistem digital şi vom continua să investim pentru a aduce cea mai nouă experienţă McDonald's în toate unităţile noastre", a declarat Paul Drăgan, director general Premier Restaurants România.

Sistemul digital răspunde provocărilor sanitare generate de contextul actual al pandemiei de Covid-19, restaurantele respectând toate măsurile de siguranţă: kiosk-urile de comandă sunt dezinfectate după fiecare utilizare, iar acestea permit şi scanarea ofertelor zilnice disponibile în aplicaţia de mobil.

În plus, conform angajamentului global pentru Siguranţă+, angajaţii McDonald's poartă, în permanenţă, mască de protecţie şi mănuşi de unică folosinţă, întâmpină clienţii oferindu-le soluţii de igienizare pentru mâini, curăţă, în permanenţă, toate suprafeţele din restaurante, încurajează clienţii să respecte indicaţiile distanţării sociale şi plata contactless cu cardul bancar.

În prezent, 52 de restaurante sunt complet digitalizate iar fiecare restaurant McDonald's, nou construit dispune de acest sistem. În planurile de viitor este inclusă şi dezvoltarea aplicaţiei de mobil, care numără 1,5 milioane de utilizatori şi în care aceştia găsesc oferte personalizate şi produse la preţuri speciale, pe care le pot scana simplu şi rapid la kiosk-urile de comandă.

Premier Restaurants România operează restaurantele McDonald's în România. McDonald's este lider al pieţei restaurantelor, cu 87 de restaurante în 27 de oraşe, dintre care 42 restaurante cu McDrive şi 42 de cafenele McCafe. Până în prezent, compania a investit peste 800 milioane de lei în România şi are o echipă de 5.500 de angajaţi.

Premier Restaurants România este parte a companiei Premier Capital, partenerul pentru dezvoltare al restaurantelor McDonald's din Estonia, Grecia, Letonia, Lituania, Malta şi România. Premier Capital plc operează 159 de restaurante în şase ţări şi are peste 8.800 de angajaţi.