"Spre exemplu, pentru campania Black Friday, evomag.ro a fost pregatit sa suporte un trafic de 4-5 ori mai ridicat. In realitate, traficul a depasit de 12 ori nivelul estimat. Efectiv, serverul nu mai putea face fata solicitarilor", a spus seful Evomag, Mihai Patrascu, potrivit Mediafax.

Prezent la eveniment, directorul general al PayU Romania, Daniel Nicolescu, a spus ca, in ciuda temerilor, exista clienti pe aceasta piata, chiar daca este de dimensiuni reduse. "Clienti exista si asta s-a vazut cand, spre exemplu, Blue Air a intrat cu bilete de avion pe online", a spus Nicolescu.

La randul sau, directorul general al Elefant.ro, Cristian Herghelegiu, a spus ca in Romania exista potential pe piata comertului online. "Din perspectiva noastra, pe acest segment de piata se poate face un business bun si este momentul sa facem un business bun", a afirmat Herghelegiu. El a adaugat ca mediul online permite clientilor sa isi cheltuiasca mai eficient banii. "Observam ca gradul de sofisticare a clientilor creste de la an la an, sunt mai atenti in privinta cumparaturilor, se informeaza mai mult", a precizat acesta.

Directorul Evomag.ro a afirmat ca, in raport cu magazinele traditionale, magazinele online prezinta mai multe informatii cu privire la produsele din portofoliu si, in acest context, decizia de cumparare este una mai bine fundamentata. "Orice investitie in aceasta directie, din partea oricarui magazin online, este binevenita pentru ca informatiile fundamenteaza mai bine decizia de cumparare", crede Patrascu.

Intrebat cand vor intra pe piata romaneasca marii jucatori internationali din acest domeniu, cum ar fi amazon.com, seful PayU Romania a spus ca "Romania inca nu le-a atras atentia pentru ca piata este redusa".

"Amazon.com este aici, in Romania, de mai multi ani, dar nu sunt foarte vizibili, asa cum sunt jucatorii locali. Cand piata comertului online din Romania va avea o crestere anuala care sa merite atentia lor, atunci se va simti din plin concurenta lor", a spus Nicolescu.

Seful Evomag.ro recomanda celor care vor sa intre sau fac primii pasi in acest domeniu "sa se miste rapid si sa nu piarda prea mult timp pe analize". "Aceasta piata se schimba foarte mult intr-un ritm foarte rapid. Inovati, nu analizati. Daca analizati foarte mult s-ar putea sa nu mai apucati de nimic. Actionati intuitiv", a spus Patrascu.

Reprezentantul PayU Romania a spus ca in acest domeniu conteaza foarte mult increderea. "Fara incredere, nu ai nicio sansa. Increderea se castiga in timp si, dupa ce ai castigat-o, rezultatele se vad imediat, mai ales in cazul cumparaturilor cu plata in avans”, a spus Nicolescu.

Potrivit datelor Romcard, valoarea platilor online a crescut cu 38% in 2012, la 220 milioane de euro, la un numar de 4,1 milioane de tranzactii, Estimarile pentru acest an arata ca piata se va apropia de 290 milioane de euro.

ICEEfest, unul dintre cele mai mari evenimente dedicate industiriei digitale din Europa Centrala si de Est, se desfasoara joi si vineri la Bucuresti. La eveniment sunt peste 1.500 de participanti inregistrati pentru conferinte si seminarii.

Citeste si:

Nick Hugh, sef la Yahoo!: "Industria mobila, provocarea momentului. Romania are potential antreprenorial, dar mai dureaza pana sa deveniti un hub al start-up-urilor din Europa de Sud-Est"