Continutul celor doua canete de 70 de centilitri consumat de tanara Anaïs Fournier cu 24 de ore inainte sa moara din cauza unui stop cardiac contineau echivalentul cafeinei din sapte canete de Coca-Cola de aceeasi marime, sustin avocatii familiei care a depus plangerea.

Autopsia efectuata in urma mortii adolescentei a identificat "o aritmie cardiaca cauzata de o intoxicatie cu cafeina" drept cauza a decesului, scrie AFP, preluata de Mediafax.

Familia cere Curtii Supreme din California "toate despagubirile prevazute de catre lege", pledand ca fabricantul bauturii Monster Energy sa fie invinovatit ca nu informeaza asupra riscurilor reprezentate de produsele sale.

Potrivit legii americane, bauturile carbogazoase nu pot contine mai mult de 71,5 miligrame de cafeina la un volum de 35 de centilitri. Insa aceasta limita nu se aplica unor bauturi energizante ca Monster Energy, care sunt considerate suplimente alimentare.

"Aceste bauturi sunt capcane mortale pentru tineri, pentru baieti si fete aflati in plina dezvoltare ca fiica mea Anaïs", a declarat vineri mama acesteia, Wendy Crossland, citata intr-un comunicat difuzat prin intermediul avocatilor familiei. "Vreau ca Monster Energy sa informeze ca produsul sau poate omori", a subliniat femeia.

Grupul american care produce bautura, Monster Beverage, a afirmat ca nu are cunostinta despre niciun deces cauzat de cele aproximativ opt miliarde de bauturi energizante pe care le-a vandut in lume. "Monster nu crede ca unul dintre produsele sale sa fie responsabil in vreun fel de moartea domnisoarei Fournier", se arata in comunicat.

Fabricantul Monster Energy este principalul competitor al brandului austriac Red Bull, alaturi de compania americana Rockstar. Red Bull domina ambii rivali, detinand 40% din piata globala a energizantelor.