Administrator judiciar al Tina R a fost desemnat Casa de Insolventa Transilvania (CITR), care lucreaza impreuna cu firma la planul de reorganizare. Planul ar putea fi depus pana la finalul anului, in functie de definitivarea tabelului de creante si rezolvarea posibilelor contestatii. Termenul de depunere a declaratiilor de creanta a fost stabilit de instanta pentru data de 7 noiembrie.

Procedura de insolventa a fost deschisa la cererea Tina R Distributie in data pe 23 septembrie, societatea manifestandu-si intentia de a propune un plan de reorganizare prin care activitatea sa sa fie redresata, potrivit unui comunicat al CITR.

"Principalele masuri care vor fi prevazute in planul de reorganizare vor privi redresarea activitatii si optimizarea costurilor prin inchiderea magazinelor neprofitabile si deschiderea altora noi, renegocierea contractelor de inchiriere a spatiilor comerciale etc. Totodata, principala sursa de venit pentru achitarea datoriilor va fi rezultata din continuarea activitatii societatii. Insa, raportat la pasivul inscris la masa credala, pentru obtinerea veniturilor necesare achitarii datoriilor societatii vor putea fi identificate si alte surse", a declarat, intr-un comunicat, Vasile Godinca-Herlea, senior partner Casa de Insolventa Transilvania.

Retailerul detine noua magazine proprii deschise in centre comerciale din Romania. In ceea ce priveste posibilitatea deschiderii de noi magazine, aceasta se va face fie direct de catre societatea Tina R, fie prin parteneriate cu alte societati.

Potrivit reprezentantilor CITR, nu este exclusa intrarea in actionariat a unor noi investitori, insa acest lucru se va decide dupa definitivarea tabelului creditorilor, pentru a se cunoaste cu exactitate cuantumul pasivului de achitat prin planul de reorganizare.

Tina R, avea potrivit datelor transmise de companie Ministerului Finantelor Publice datorii totale de 13,7 milioane de lei in 2010. Compania a trecut pe pierderi anul trecut, cu un rezultat negativ de 3,7 milioane de lei.

Retailerul este controlata in proportie de 76% de firma Brands in Trade-Marketing, detinuta de Beatrice David, alti actionari minoritari fiind Daniel Tepes, Chis Grigore, Calin Radu Bercaru, Marasescu Adrian, Mircea Bolohan, Sorin Apostol si Ilie Stoichiescu.

Citeste si

Salariu de conducator. Top 10 al celor mai bine platiti lideri politici ai lumii. Unde se afla Basescu si Boc