Conform unui comunicat al companiei, performanţa pe primele nouă luni a fost sprijinită de creşterea continuă a vânzărilor USFN România (restaurantele KFC), cu 17,1% faţă de anul precedent, USFN Italia (restaurantele KFC din Italia), cu 222% şi CFF (restaurantele Taco Bell), cu 184%, în timp ce vânzările ARS (restaurantele Pizza Hut) au avansat cu 7,1%.

"Rezultatele solide ale Sphera reflectă angajamentul nostru de a genera valoare pentru clienţii noştri şi, prin acest lucru, pentru acţionarii noştri. Vom continua să demonstrăm capacitatea noastră de a face faţă condiţiilor de piaţă din ce în ce mai dificile şi să creştem pe mai departe activitatea noastră în mod solid, îndeplinindu-ne obligaţiile faţă de toate părţile interesate", a declarat Georgios Argentopoulos, CEO al Sphera Franchise Group.

Îmbunătăţirea rezultatelor în primele nouă luni ale anului are la bază performanţa solidă a companiei din trimestrul trei, când toate mărcile Sphera Franchise Group au generat EBITDA pozitivă, inclusiv noile linii de business KFC Italia şi Taco Bell.

"În baza unor marje superioare în restaurante, EBITDA normalizată a crescut cu 45% faţă de anul precedent, până la 30,5 milioane lei, acesta fiind cel mai bun rezultat trimestrial al companiei de la listarea sa la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), în trimestrul 4 din 2017. În aceeaşi perioadă, vânzările consolidate au crescut cu 23,5% până la 249 milioane lei, iar vânzările comparabile au crescut cu 6,8%", se menţionează în comunicat.

În trimestrul al treilea, vânzările comparabile au fost susţinute de creşterea cu 7,7% a vânzărilor KFC România, cu 1% a vânzărilor Pizza Hut, cu 5,9% a vânzărilor KFC Italia şi cu 22% a vânzărilor Taco Bell.

Profitul de exploatare în restaurante s-a majorat cu 18,3%, până la nivelul de 88,2 milioane lei, în primele nouă luni din 2019, atingând 12,7% din vânzări. În acelaşi timp, EBITDA normalizată a crescut cu 26,0% până la 67,2 milioane lei, iar profitul net a crescut cu 17,9%, până la 38,2 milioane lei.

În T3 2019, profitul de exploatare în restaurante s-a majorat cu 38,5%, până la nivelul de 38,8 milioane lei, EBITDA normalizată a crescut cu 45,1%, până la 30,5 milioane lei, iar profitul net a crescut cu 47,4%, până la 20,1 milioane lei.