Senzația de oboseală poate fi provocată de boli de inimă, de anemie sau de afecțiuni hepatice ori hormonale, de aceea vor fi necesare mai multe analize și investigații detaliate, pentru a descoperi cauza exactă.

1. Consultația cardiologică

De cele mai multe ori, oboseala anormală este un simptom al unei boli cardiovasculare. Prin urmare, o consultație de specialitate la medicul cardiolog este primul pas care trebuie făcut. În cadrul consultației, medicul va măsură pulsul și tensiunea arterială și va face un EKG, pentru a verifica modul în care funcționează inima.

Ulterior, specialistul poate recomanda și un test de efort, procedură foarte utilă în cazul persoanelor care obosesc inexplicabil și au dureri în piept, chiar și la cel mai mic efort. Pregătirea pacientului pentru testul de efort este foarte importantă și înainte de investigație trebuie evitat fumatul, consumul de alimente, de alcool sau energizante. Pacientul va fi conectat la un aparat EKG, apoi va alerga un timp pe bandă sau va merge pe bicicletă, iar medicul va monitoriza cum funcționează inima lui în acest timp.

În funcție de concluzia acestor investigații, medicul cardiolog poate recomanda și alte investigații sau un anumit tratament.

2. Analize de sânge

Dacă oboseala nu este o provocată de probleme cardiovasculare, atunci vor fi necesare mai multe analize de sânge. Acestea pot descoperi o eventuală anemie sau boli hepatice (inclusiv hepatită), care se pot manifesta printr-o stare anormală de oboseală.

Analizele de sânge trebuie să includă neapărat hemoleucograma, sideremia, TGP, TGO, dar la acestea pot fi adăugate și alte teste specifice, care pot identifica eventuale carențe de vitamine și minerale în organism. Astfel, în cazul în care analizele arată o afecțiune hepatică, pacientul va primi tratament și i se va recomanda un regim alimentar.

Dacă rezultatele indică o carență nutrițională, aceasta poate fi rezolvată prin administrarea unor suplimente alimentare și prin schimbarea dietei, care trebuie să includă produse cât mai bogate în nutrienți.

3. Consultație endocrinologică

O altă posibilă cauză a oboselii este hipotiroidismul - afecțiune endocrină care apare atunci când glanda tiroidă nu este suficient de activă. Boala poate fi diagnosticată simplu, în urma unor analize de sânge specifice și a unei ecografii la tiroidă.

Hipotiroidismul se manifestă prin stare de oboseală, dar și prin creștere în greutate, piele uscată, sensibilitate anormală la frig și constipație. În urma analizelor, medicul endocrinolog va recomanda tratamentul potrivit, care constă de obicei în administrarea de hormoni artificiali, care vor compensa activitatea redusă a tiroidei.

În cazul femeilor, starea de oboseală poate să apară și ca urmare a altor tulburări endocrine, de aceea poate fi utilă efectuarea unui set complet de analize hormonale, care să fie apoi interpretate de medicul endocrinolog.

Prin urmare, pentru a descoperi cauza oboselii inexplicabile sunt necesare mai multe analize și investigații de specialitate, pentru o evaluare completă a stării de sănătate.