Pe de altă parte, numeroși angajați s-au decis să devină antreprenori, ca să devină independenți financiar și să-și asigure venituri mai mari decât salariul, cu eforturi suplimentare, dar necesare.
 
În acest context, îți prezentăm în continuare câteva idei de afaceri în care merită să investești pentru succes antreprenorial:
 

1. Servicii de întreținere auto

Numărul autovehiculelor pe drumurile publice este în continuă creștere, iar calea rutieră reprezintă principalul mod în care sunt transportate mărfuri și persoane pe teritoriul României și în Uniunea Europeană.
 
De aceea o idee de afaceri în care merită să investești este deschiderea unui centru de servicii de întreținere auto, pentru toate tipurile de vehicule utilitare și pentru uz personal.
 
Poți să apelezi la o franciză sau să creezi propriul model de afacere, în care să incluzi servicii complete:
 
- Vulcanicare și comercializare articole tehnice din cauciuc pentru suprafețe interioare, echipamente și piese auto;
- Vulcanizare anvelope și operațiuni specifice: reparații anvelope, echilibrat roți, îndreptat jante, monta și demontat roți, jantare anvelope, presurizare azot, permutare anvelope;
- Servicii de întreținere auto: spălătorie auto, schimb ulei și filtre, schimb acumulatori, geometrie 3D.  
 

2. Spălătorie haine în regim self-service

În țara noastră nu a existat tradiția automatelor de spălat rufe, așa cum s-a întâmplat în restul Europei sau pe continentul american, așa că aceasta este o piață relativ la început, deci există oportunitatea să dezvolți o afacere care să ofere oamenilor posibilitatea să-și curețe hainele la orice oră doresc, iar plata să fie efectuată online.
 
Avantajul acestei afaceri este că nu trebuie să angajezi personal specializat, deci spălătoria self-service nu necesită cheltuieli salariale, taxe și impozite pentru salarii sau alte probleme logistice sau de personal.
 
Plățile se realizează instant, așa că nu apar probleme de cash-flow, ceea ce în această perioadă este un atu important pentru orice antreprenor.
 

3. Servicii de curierat

De la debutul crizei sanitare, oamenii și-au redus semnificativ mobilitatea socială, nu mai ies din casă atât de mult, mai ales persoanele în vârstă și cei care lucrează de la domiciliu. Tot mai multe persoane apelează la servicii de curierat ca să se aprovizioneze cu alimente, medicamente, produse de primă necesitate, dar și electronice, electrocasnice, diferite obiecte și echipamente de uz casnic.
 
În cazul IMM-urilor a apărut tendința de externalizare a serviciilor de transport, pentru reducerea cheltuielilor cu flota auto, deci se observă și pe acest segment o oportunitate de dezvoltare a unor servicii de curierat de uz industrial.
 
Deși există pe piață numeroși furnizori de servicii de curierat, dacă identifici o nișă de proximitate și un segment de clienți pentru care să creezi o ofertă personalizată, ai o șansă reală pentru succes.
 

4. Food truck

În ultimii ani cererea pentru street food a crescut exponențial, iar apetența românilor pentru acest gen de servicii de alimentație publică s-a menținut la un nivel ridicat în anul 2020. Identifică o gamă de produse de patiserie, simigerie, fast food sau tea & coffee și dezvoltă o afacere de tip food truck, ca să ai avantajul mobilității.
 
Poți să realizezi un concept original sau să apelezi la un sistem de franciză, pentru că există destule branduri de succes în acest domeniu. Important este să evaluezi corect cererea existentă pe piață și să amplasezi truck-ul sau truck-urile în zone cu trafic intens, ca să ai clienți suficienți pentru derularea activității în condiții de eficiență și profitabilitate.
 
Contextul actual de criză a determinat diminuarea investițiilor, dar antreprenorii vizionari știu că o astfel de perioadă este o oportunitate pentru afaceri noi  care, prin luciditate și prudenţă, să aducă avantaje competitive pe termen lung.