În UE, numai 11 % din exploatațiile agricole din Uniunea Europeană (UE) sunt gestionate de fermieri mai tineri de 40 de ani și doar 7% dintre fermieri au sub 35 de ani, arată statisticile Comisiei Europene.

Și cum populația agricolă este în curs de îmbătrânire, UE își intensifică eforturile de a-i atrage pe tineri în acest sector, oferindu-le o mână de ajutor pentru a-și deschide afacerea: granturi pentru start-up-uri, sprijin pentru venit, formare etc.

„Trebuie să susținem următoarea generație de agricultori europeni nu numai pentru a consolida competitivitatea viitoare a agriculturii UE, ci și pentru a asigura însăși aprovizionarea cu alimente a Europei în anii următori”, se menționează într-un document al UE.

Sprijinul pentru venit

Tinerii agricultori pot primi ajutor suplimentar prin intermediul măsurilor UE de sprijinire a veniturilor, sub forma plății pentru tinerii fermieri (YFP). Ca regulă generală, autoritățile naționale trebuie:

să rezerve pentru YFP până la 2 % din suma totală alocată sprijinului pentru venit;

să stabilească numărul de hectare pe exploatație care urmează să beneficieze de sprijin în cadrul YFP (până la 90 ha);

să aleagă una din metodele de calcul al YFP (până la 50 % din plățile efectuate ca sprijin pentru venit destinat agricultorilor);

să decidă dacă beneficiarii YFP trebuie să dețină anumite competențe și/sau să îndeplinească anumite cerințe în materie de formare;

să acorde YFP timp de cinci ani de la înființarea exploatațiilor tinerilor fermieri eligibili;

să acorde prioritate tinerilor fermieri atunci când acordă drepturi la plată de bază din rezerva națională/regională (în țările UE care aplică schema de plată de bază, această prioritate este importantă pentru tinerii fermieri care nu au drepturi la plată, care au drepturi la plată mai puține decât numărul hectarelor de teren agricol sau care au drepturi la plată cu valoare scăzută).

Fonduri pentru dezvoltarea rurală

Programele de dezvoltare rurală oferă adesea măsuri suplimentare pentru a-i ajuta pe tinerii fermieri la început de drum. Sprijinul poate consta în subvenții, împrumuturi sau garanții menite să contribuie la dezvoltarea întreprinderilor rurale ori în consiliere cu privire la cele mai bune modalități de a debuta în sectorul agricol.

Aceste măsuri de dezvoltare rurală sunt sprijinite, de asemenea, prin inițiativa „Tineri fermieri”. Ea reunește sprijinul disponibil prin Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și expertiza Băncii Europene de Investiții. În total, sprijinul va ajunge la 1 miliard EUR. Împrumuturile vor fi gestionate de bănci locale și de societăți de leasing care își desfășoară activitatea în UE. Un procent minim de 10 % din suma împrumutată băncilor participante va fi dedicat agricultorilor sub 41 ani, care vor beneficia de condiții de finanțare competitive. Programul va viza împrumuturi pe termen de 15 ani, la dobânzi inferioare celor de pe piață.

Prin programul EaSI (Programul european pentru ocuparea forței de muncă și inovare socială) tinerii pot beneficia în România de credite agricole la care nu sunt necesare garanții reale, deoarece prin respectiva facilitate de creditare beneficiarul are la dispoziție o garanție europeană gratuită (80% este garanția standard oferită prin programul EaSI, respectiv 90% din valoarea creditului doar pentru creditele acordate în perioada 01.04.2021-30.06.2021 și se menține pe toată perioada de creditare; pentru diferența de 10%, respectiv 20%, banca nu solicită însă garanții suplimentare). De asemenea, la respectivul împrumut nu ai nevoie de avans pentru planurile de investiții. Suma soldului creditelor cu garanție europeană va fi de maxim 240.000 lei pentru expunerile de credit acordate până la 30.06.2021, iar ulterior expunerea maximă va fi 120.000 lei (valoarea creditului este dimensionată la nivelul afacerii - persoană juridică, IMM, firmă mică, start-up cu minim 6 luni de activitate).

Împrumutul poate fi solicitat de microîntreprinderi românești indiferent de forma de organizare pe care o au: maxim 9 angajați și minim 6 luni de activitate și maxim 2 milioane euro cifră de afaceri pe an.

Perioadă de acordare a creditului este între 12 și 60 de luni.

Creditul poate fi folosit pentru:

• capital de lucru – pentru finanțarea activității curente;

• investiții sau mixt – achiziția de bunuri (vehicule, echipamente, utilaje. sisteme de încălzire terase etc.) precum și investiții imobiliare (achiziție de clădiri sau teren, construcție/renovare de clădiri, extinderea capacității de cazare utilizate în scopul desfășurării activității companiei tale);

• sunt acceptate inclusiv finanțări în cadrul proiectelor cu fonduri europene (pentru valorile ce depășesc 25.000 de euro se acordă credite diferite);

• achitare restanţe la bugetul de stat.

Patria Bank este prima bancă din România care a oferit împrumuturi prin programul EaSI.

Împrumutul poate fi accesat însă și prin intermediul altor instituții de credit precum Banca Transilvania, BCR, Ideea Bank, Libra Internet Bank, instituții de microcreditare etc.