Această atitudine este simplistă și ne îndepărtează de la obținerea unei experiențe culinare și sociale depline. Oricât de bună ar fi mâncarea sau băutura, dacă nu le asociezi corect, nu le vei putea simți toate notele de gust sau chiar vei experimenta senzații neplăcute. De asemenea, nu orice tip de băutură se potrivește la un anumit eveniment. Relația dintre alcool și influența pe care o are asupra noastră este mai complexă decât credem, iar contextul este un factor care nu poate fi ignorat. Priceperea de a alege băutura în funcție de eveniment și meniu este, așadar, foarte importantă.

 

Cum alegi băutura în funcție de eveniment

 

Evenimente festive ample

 

Nunțile și botezurile sunt exemple de evenimente ample, în care meniul este bogat, iar invitații diverși. În acest caz se impune alegerea unei selecții bogate de băuturi, atât alcoolice, cât și nealcoolice. Pentru aperitive poți alege whiskey, coniac, vermut Martini și tradiționala țuică. Între feluri servirea de digestive ajută la păstrarea apetitului și a poftei de dans, așa că un lichior de fructe sau unul amar este ideal. Bineînțeles, nu poate lipsi vinul, mai ales după preparatele consistente, fie ele din pește, carne albă sau carne roșie, și șampania, pentru punctul culminant al evenimentului.

 

Petreceri în club

 

Când mergi cu prietenii în club ai nevoie de băuturi care să te relaxeze rapid, dar să-ți sporească și pofta de viață. Cocktailurile sunt ideale în acest sens, amestecul de sucuri, băuturi dulci și tărie fiind potrivit atât pentru satisfacerea papilelor gustative, cât și pentru îmbunătățirea dispoziției. Vodca, shoturile de tequila sau whiskey sunt bune dacă vrei să-ți intri rapid în ritm, dar ai grijă la cantitate. Prea multă tărie te trimite la culcare înainte să termini cu distracția.

 

Grătar cu prietenii

 

Când vremea permite, grătarul este ocazia perfectă de a socializa, mânca bine și a degusta berea preferată. Berea este regina grătarelor, dar nu te limita la blonda obișnuită și încearcă o selecție de ale, pilsner și lager cu arome, tărie și corp diferite.

Și vinul este potrivit pentru grătar, mai ales dacă este răcit ușor înainte. Pentru carnea roșie și cârnați alege vinuri roșii cu caracter, cum sunt cele bogate în tanin sau uleioase, iar pentru legume fripte și pește pregătește un vin alb acidulat, care să le completeze cu gustul său fructat.

 

Cum alegi băutura în funcție de meniu

 

Preparatele devin mai gustoase când le bei cu băutura potrivită, de aceea trebuie să acorzi atenție acestui aspect. În funcție de preparatele dominante, putem clasifica meniurile ca:

Gustări. Se beau cu tărie, fie un whiskey Single Malt, un coniac, o vodca sau un gin.

Meniuri carnivore la grătar. Carnea gătită pe cărbuni dictează alegerea unor băuturi cu gust puternic, ca vinul roșu sau berea neagră.

Meniuri carnivore ușoare. Carnea de pasăre sau de pește, gătită la cuptor, friptă sau în preparate mai complexe, se consumă cu vinuri albe, cidru și bere blondă.

Salate și meniuri vegetariene. Legumele nu absorb alcoolul precum carnea, așa că băuturile trebuie să fie ușoare, ca un cidru ușor sau un vin alb sau roze.

Deserturile. Dulciurile nu compun un meniu în sine, dar după o porție de dulce trebuie să bei ceva care să complementeze gustul. Cidrul, lichiorurile dulci, cocktailurile și chiar un vin spumant se potrivesc perfect.

 

Alegerea băuturi potrivite se face în funcție de natura evenimentului și preparatele care compun meniul. Ține cont de sfaturile noastre și bucură-te de savoarea băuturilor și preparatelor, indiferent de evenimentul la care participi.