Acest lucru a crescut costurile tuturor întreprinderilor, atât pe teritoriul României, cât și la nivel internațional, situație în care, antreprenorilor le va fi din ce în ce mai greu să își achite facturile. Pe de o parte, costurile lor vor crește, iar pe de altă parte, produsele sau serviciile lor vor fi mai puțin căutate, dacă nu rezolvă o problemă primară a publicului lor țintă.

Această situație pune în dificultate orice afacere, în special dacă are clienți persoane juridice, cărora le oferă servicii sau produse cu plata la termen. În calitate de antreprenor, găsirea soluțiilor este necesară, și în momente de criză poate face diferența dintre faliment și menținerea pe linia de plutire, sau poate chiar profit.

De aceea, în colaborare cu una dintre cele mai renumite agenții de recuperări creanțe din România, am găsit câteva soluții care v-ar putea ajuta să nu fiți afectat de efectele incertitudinii instalate la nivel internațional, cu repercusiuni și în economia națională.

Ce înseamnă o inflație de 13.8% și de ce acest indicator este important pentru orice antreprenor?

În termeni simpli, o inflație ridicată este indicatorul care semnalează o economie a cărei monede își pierde din valoare, din cauza unei infuzii de capital în piață.

Așadar, pentru dumneavoastră, ca antreprenor, o inflație ridicată înseamnă o devalorizare a rezervelor financiare, alături de modificări bruște și majore în planul de afaceri pe care l-ați conceput anterior.

În general, rata anuală normală a inflației este sub 6%, conform statisticilor INSSE, însă, pe fondul efortului financiar de pe perioada pandemiei și având în vedere contextul politic și economic actual, ne confruntăm cu o rată a inflației de 13.8% în luna aprilie 2022, comparativ cu luna aprilie a anului trecut.

Mai mult decât atât, chiar dacă afacerea pe care o administrați este pregătită intern pentru situații de criză, există și factori externi care pot periclita planurile pe care le-ați realizat.

Printre aceștia se numără și faptul că este posibil ca în lista dumneavoastră de debitori să se regăsească societăți comerciale mai puțin pregătite pentru astfel de situații, care și-au asumat riscuri și nu mai dispun de rezerve materiale pentru plata facturilor pe care dumneavoastră le-ați emis.

Așadar, există posibilitatea ca o astfel de companie să intre în incapacitate de a-și achita facturile, moment în care va intra în insolvență, iar banii îi veți putea încasa după lungi proceduri de judecată. Însă, există câteva lucruri pe care le puteți face, pentru a evita o întârziere involuntară în plata facturilor!

Soluția #1: Faceți o evaluare de risc a tuturor debitorilor, mai ales dacă pentru serviciile sau produsele oferite ați agreat plata la termen

În multe ramuri de business, plata la termen este singurul mod în care afacerile pot funcționa. Însă, la momentul actual, există multe afaceri care nu pot prezice unde se vor afla peste 30, 60 sau 90 de zile, când se ajunge la data scadentă a facturilor.

De aceea, recomandarea ASRECOVER este să efectuați o analiză atentă a situației financiare a debitorilor dumneavoastră. Multe dintre datele necesare sunt publice, însă, într-adevăr, identificarea lor poate lua mult timp.

O alternativă pentru a economisi timp și a vă concentra pe activitatea principală a societății pe care o administrați este să externalizați acest proces către o agenție specializată, care vă va putea răspunde la întrebarea: “Merită să îmi asum riscul de a-i oferi produse sau servicii cu plata la termen acestui debitor?”.

Mai mult decât atât, pentru siguranța afacerii dumneavoastră pe termen lung, puteți să puneți bazele unei colaborări de lungă durată cu o astfel de companie. Astfel, veți putea lua întotdeauna decizii calculate, în funcție de datele financiare pe care vi le oferă partenerii dumneavoastră și veți evita evenimentele neplăcute.

Însă, dacă deja este prea târziu sau acceptați să vă asumați acest risc, există și soluții pentru situațiile când termenul scadent al facturii se apropie, iar debitorul este de negăsit!

Soluția #2: Acționați cu promptitudine imediat ce termenul scadent al facturii a fost depășit

Una dintre cele mai mari greșeli ale antreprenorilor este că, din neatenție, nu acționează imediat ce factura ajunge la data scadentă.

O statistică oferită de ASRECOVER ne spune că 70% din creanțele nerecuperate în primele 3 luni de la scadență ajung să fie recuperate în instanță. Asta înseamnă costuri în plus pentru compania dumneavoastră, aferente cheltuielilor de judecată, dar și timp pierdut în tribunal.

De aceea, considerăm că soluția optima pentru situațiile când debitorul refuză să plătească factura la timp este înmânarea de urgență a cazului către o agenție specializată de recuperări creanțe, odată cu toată documentația necesară.

O astfel de firmă va contacta initial debitorul într-o manieră diplomată, cu propunerea unei recuperări pe cale amiabilă, eventual sugerând o schemă eșalonată de plată sau achitarea unei prime părți din datorie pentru moment, dacă este necesar.

Apoi, în cazul în care debitorul nu cooperează, tot partenerii dumneavoastră pe partea de recuperări creanțe vă vor reprezenta în instanță. ASRECOVER, spre exemplu, are o echipă completă de avocați și juriști, pe tot teritoriul României, care pot urmări interesele societății creditoare în orice tribunal din țară, dar și din străinătate.

Concluzie: Protejarea afacerii tale trebuie să devină o prioritate în perioade instabile!

În momentele de criză, un antreprenor care acționează cu promptitudine va reuși să rezolve provocările cauzate de contextul nefavorabil, însă nu de unul singur.

Realitatea arată că, în mediul de afaceri, relațiile cu partenerii cheie sunt cele care salvează societățile comerciale în situații critice. Pe partea financiară, spre exemplu, un partener profesionist vă poate ajuta să mențineți un cashflow pozitiv, un indicator extrem de important, care vă garantează că veți avea resursele necesare să plătiți la timp angajații și furnizorii.

Construirea unei baze solide pentru afacerea dumneavoastră trebuie să înceapă de astăzi!