În prezent, gama variată de mobilă și decorațiuni conține câte o variantă pentru fiecare, chiar și pentru cei mai pretențioși. Designerii de interior vin cu propuneri îndrăznețe, dar și cu opțiuni chic, moderne, clasice sau, de ce nu, cu o notă vintage.
 
Iată câteva variante de design pentru sufrageria ta, pe care le poți aborda cu ușurință!
 
1. Living minimalist, de inspirație scandinavă
 
Acest design este, probabil, cel mai ușor de implementat. Trebuie doar să urmezi o linie simplă, cu unghiuri drepte, materiale precum lemnul și metalul și forme geometrice, cât mai creativ alăturate.
 
Optează pentru mobiler cât mai compact, precum dulapurile joase, dar lungi, poziționate de-a lungul peretelui. Acestea vor oferi impresia de mai mult spațiu și te vor ajuta să creezi senzația de un living ceva mai încăpător.
 
Poți alege și corpuri de mobilier înalte, dar ai grijă la proporții. Poți opta și pentru etajere, pe care să păstrezi cărți, viniluri, decorațiuni sau suveniruri din vacanțe.
 
În materie de culoare, axează-te pe nuanțe deschise: alb, gri, crem, lemn natur, cu elemente negre sau metalice. Integrează în design covoare simple, cu fir scurt, cu imprimeuri geometrice sau abstracte.
 
Când vine vorba despre canapele, cea mai inspirată alegere este o sofa joasă, într-o nuanță pastelată sau neutră, care să se integreze perfect în design. Nu uita să incluzi și câteva perne decorative, cu huse din material textil sau iută.
 
2. Living modern, funcțional și casual
 
Uneori, cea mai bună soluție este și cea mai simplă. Dacă nu vrei să abordezi un trend anume și dorești ca livingul tău să rămână mereu modern, mergi pe o variantă clasică și sigură.
 
Poți opta pentru un set de mobilier complet, care să conțină dulapuri, etajere, sertare și compartimente cu rafturi, precum și o comodă pentru TV sau o măsuță de cafea. Poți găsi online mobilă pentru living la cel mai bun preț, într-o gamă variată de culori și modele.
 
Completează livingul tău modern cu fotolii sau taburete din material textil, stofa fiind o alegere inspirată. Canapeaua poate fi și ea din material textil sau chiar din piele și o poți accesoriza cu perne decorative.
 
În materie de culoare, stabilește unui număr de maximum 4 sau 5 culori, pe care să le combini armonios. Experții te sfătuiesc să alegi câteva nuanțe neutre și un ton ceva mai strident, care să ofere un accent cromatic contrastant.
 
3. Living vintage cool, cu mobilier recondiționat
 
Dacă îți dorești să obții un efect deosebit în living și să conturezi un design vintage excepțional, combină mobilierul nou cu piese recondiționate. Acestea din urmă vor oferi acel aer de altădată, dar chic și foarte original.
 
Chiar dacă ideea de vintage te duce cu gândul la ceva vechi, un astfel de design a rămas în tendințe ani la rând, surprinzând de fiecare dată cu elemente noi.
 
Mergi la târguri de weekend sau în magazine cu antichități, unde vei găsi, fără îndoială, inspirația de care ai nevoie. Nu trebuie să cumperi tot mobilierul second hand, ci doar câteva elemente care îți plac.
 
Poate fi vorba despre o măsuță de cafea, o noptieră, un dulap cu uși și sertare sau chiar accesorii precum lămpi, veioze sau materiale textile cu imprimeuri interesante.
 
Combină aceste elemente cu piese de mobilier noi, decorațiuni moderne și elegante. Vei obține un living modern, cu o atmosferă primitoare și o notă vintage deosebită!
 
Orice stil ai alege, nu uita să pui amprenta personală în designul interior. Vei obține rezultate fabuloase, fără îndoială!