În cazul unor astfel de boli, tratamentele medicamentoase nu sunt întotdeauna suficiente, iar chirurgia poate fi riscantă. Din fericire, medicina a evoluat foarte mult, iar în prezent sunt disponibile o serie de proceduri cu eficiență ridicată în tratarea unor boli grave, care prezintă riscuri minime pentru pacient. Află care sunt intervențiile la care poți apela, pentru tratarea unor boli grave.

Ablație cu radiofrecvență

Ablația cu radiofrecvență se utilizează în tratamentul unor aritmii periculoase și dificil de ținut sub control, cum ar fi fibrilația atrială. Tulburările de ritm cardiac apar atunci când o zonă nespecializată a inimii începe să transmită impulsuri electrice neregulate. Ablația cu radiofrecvență presupune distrugerea zonelor răspunzătoare de aceste impulsuri anormale, astfel încât inima să își reia activitatea obișnuită. Procedura utilizează unde radio, care ard țesutul, însă există și varianta de înghețare a țesutului prin crioablație. Intervenția presupune inserarea unor tuburi printr-o puncție (înțepătură) realizată la nivelul pielii. Acestea sunt avansate, folosind razele X, până la nivelul inimii. Interesează-te cât costă o ablație.

Implantare stimulator/defibrilator cardiac

Stimulatorul și defibrilatorul cardiac sunt dispozitive de dimensiunea unei cutii de chibrituri, care au rolul de a ține sub control tulburările de ritm grave. Stimulatorul cardiac transmite impulsuri electrice și se utilizează atunci când inima este încetinită, cum ar fi în cazul unei bradicardii severe sau unui bloc atrioventricular. Defibrilatorul cardiac transmite șocuri electrice și se utilizează în cazul în care inima bate foarte rapid – fibrilație ventriculară, tahicardie ventriculară. Implantarea unui defibrilator sau unui stimulator se efectuează printr-o incizie mică la nivelul pieptului. Acestea ajută la tratarea imediată aritmiilor, prevenind astfel stopul cardiorespirator.

Angioplastia cu balon și stent

Angioplastia cu balon și stent se utilizează în cazuri avansate de ateroscleroză, atunci când depunerile de grăsimi îngustează foarte mult canalul arterial. În lipsa tratamentului adecvat, plăcile de aterom pot duce la infarct de miocard, accident vascular cerebral sau embolie arterială la nivelul membrelor inferioare. Angioplastia este un tratament eficient al aterosclerozei, care presupune dilatarea vaselor de sânge afectate. Dilatarea se efectuează umflând un balonaș în vasul de sânge, iar în cazuri severe este nevoie de montarea unui stent – dispozitiv cilindric gol – pe pereții arterei. Angioplastia cu balon și stent se efectuează percutanat, cu ajutorul unor tuburi subțiri, prin efectuarea unei puncții.

Proceduri neurochirurgicale minim-invazive

Unele tumori cerebrale grave, cum ar fi craniofaringiomul, glioblastomul sau meningiomul, sunt dificil de tratat prin chirurgia clasică. În prezent, există proceduri minim-invazive, care utilizează cel mai bun traseu pentru a accesa zona afectată, fără a fi nevoie de incizii întinse. Unele zone din creier pot fi accesate folosind ca abord orificiul nazal. Neurochirurgia minim invazivă utilizează neuronavigația, o tehnologie modernă care permite medicului să trateze afecțiunile cu precizie milimetrică.

Tratamentul intervențional al anevrismului cerebral

Anevrismul cerebral este o afecțiune periculoasă, întrucât ruptura acestuia provoacă accident vascular cerebral hemoragic, cu risc ridicat de deces. Anevrismul cerebral este, de fapt, un mic săculeț format la nivelul unui vas de sânge din creier. Riscul de ruptură a anevrismului este mai mare cu cât dimensiunile acestuia sunt mai mari. Tratamentul intervențional folosește abordul percutanat, vascular și tuburi subțiri numite catetere. După ce tuburile sunt avansate până la nivelul anevrismului, se inserează prin acestea un dispozitiv numit „coil” care se mulează pe anevrism și îl închide. Astfel, este redus riscul de ruptură.

Închiderea defectului septal atrial/ventricular

Defectul septal atrial este o comunicare anormală între camerele superioare ale inimii, care în mod normal sunt separate. Defectul septal ventricular reprezintă o comunicare anormală între camerele inferioare ale inimii. Cu alte cuvinte, aceste afecțiuni sunt caracterizate de găuri în interiorul inimii, care duc la amestecul sângelui oxigenat cu cel neoxigenat și la afectarea întregii circulații sangvine. Închiderea acestor defecte se efectuează prin tehnici intervenționale, percutanate, folosind tuburi subțiri. Tratamentul presupune acoperirea găurilor anormale cu proteze care au forma unor umbreluțe.

Așadar, unele boli grave pot fi tratate eficient cu ajutorul procedurilor medicale moderne. Contactează centrele medicale specializate, pentru mai multe informații.