Alina a dat banca pe haine, la propriu vorbind. Acum ii imbraca pe fostii colegi

Alina Rachieru (31 de ani) este licentitata in Stiinte Politice (Universitatea Bucuresti) si are un masterat in Resurse Umane la Scoala Nationala de Stiinte Politice si Administrative (SNSPA). Dupa studii s-a angajat in banca, iar astazi glumeste spunand ca era „o workoholica, care petrecea multe ore peste program din dorinta de a face totul foarte bine”.

A lucrat sapte ani la Citibank, in vanzari, pe private banking, pozitie despre care vorbeste cu placere. „Castigam foarte bine, aveam un colectiv minunat, eram indragostita de jobul meu. Eram o mica workaholica”, a marturisit ea intr-un interviu acordat incont.ro.

Nu se gandea nimeni ca avea sa spuna adio industriei bancare si sa porneasca pe cont propriu. Nici macar ea. Pana in ziua cand a ramas insarcinata, iar gasitul hainelor pe masura incepea sa devina o problema. „Lucrand in banca trebuie sa ai o tinuta office. Si eu si colegii mei aveam mereu aceasta problema, eram intr-o permanenta cautare de camasi, de exemplu.”

In 2009, cand a intrat in concediu maternal, a inceput sa aiba mai mult timp pentru ea si fetita ei. „Ma plictiseam pur si simplu. Am lucrat pana la opt luni, dupa care a trebuit sa intru in pregatiri pentru copil. Atunci m-am gandit prima data ca as putea sa fac ceva pe cont propriu, cel putin cat stateam acasa cu cea mica”, povesteste tanara.

Asa s-au nascut camasile cu tinta precisa: clientii corporate. „Intotdeauna aveam problema asta, in banca ni se impuneau camasile, erau obligatorii, mai ales in front office. Niciodata nu gaseam ce-mi placea. Erau mereu aceleasi modele clasice, plictisitoare, neindraznete. Si atunci m-am gandit ca as putea sa le creez eu si sa-i ajut pe corporatisti sa petreaca mai putin timp cu acest aspect”, spune Alina.

In aprilie 2010, sprijinita de sotul ei, Alina a investit intr-o colectie de 110 camasi, modele dferite, pe care le-a vandut colegilor sai din banca. „Nu ma asteptam sa am atata succes. M-am dus la ei cu doua geamantane pline cu camasi. Toti au zis: „Da, vrem!”, au probat si au cumparat. Tin minte ca am plecat cu foarte putine”.

Din recomandarile fostilor colegi si-a castigat intreaga baza de clienti, ce totalizeaza astazi, dupa doi ani de activitate intensa, aproape 400. „E greu pana iti faci baza de clienti. Dupa, totul merge de la sine.”

„Am renuntat la banca pentru ca eram foarte stresata”

Dupa un an si doua luni de concediu maternal, s-a intors la banca, din dorinta de a duce jobul corporatist in paralel cu activitatea de intreprinzatoare. Nu i-a iesit insa, moment in care s-a hotarat sa lucreze doar pentru ea. „A fost o decizie grea, nu puteam dormi noaptea, stateam si ma gandeam daca faceam bine ceea ce faceam. Afacerea cu camasile se dezvolta, dar munceam foarte mult s-o pun pe picioare. Jobul din banca era unul foarte bun pentru mine, desi aveam zile foarte stresante, targeturi peste targeturi. Nu-mi pare rau ca am renuntat in detrimentul meu. Azi am mai mult timp liber pentru mine, pentru familia mea, pot sa mi-l organizez cum vreau si-mi place foarte tare ceea ce fac”, marturiseste ea.

Numele firmei (Pineberry), pe care Alina spera sa-l transforme intr-un brand, la un moment dat, i l-a sugerat o fosta prietena , stabilita in Londra. „Pineberry este un fruct exotic, o combinatie intre dulce si amar. Mi s-a parut ca se potriveste stilului nostru. Mi s-a parut un nume cu personalitate.” Tot prietena Andra Oprisan s-a ocupat de tot ce inseamna construirea unui brand. Pe scurt, de promovare. A gandit intreg conceptul, de la logo pana la ambalaje.

Ce camasi poarta corporatistii

2.500 de euro a reprezentat investitia initiala, din care 500 s-au dus catre un site de prezentare a firmei, 300 de euro pe ambalejele produselor, iar restul pe materiale.

Tiparele camasilor (atat de dama, cat si pentru barbati) le cumpara din Statele Unite, dar si de la fabricile din tara, iar materialele folosite, din Grecia, Marea Britanie si Italia. Alina negociaza cu o mica fabrica de langa Bucuresti colectii mici, de 100-120 de camasi, maximum opt modele diferite, pe care le lanseaza in fiecare luna. Preturile variaza de la 50 la 150 lei, in functie de model.

„Totul se face de acasa, tratez cu clientii pe laptop, pe telefon sau face-to-face. Putem merge la el la birou sau acasa pentru proba, putem ajusta modelul, plus ca oferim transport gratuit oriunde in Bucuresti”. De cateva luni are un angajat care o ajuta cu transportul camasilor la destinatie. Dupa doi ani de activitate spune ca vinde pana la 200 de camasi pe luna si ajunge la o cifra de afaceri de 190.000 lei (2011). Profitul este de doar 8000 euro pe an, dar se justifica prin faptul ca brandul este „in plina dezvoltare”.

Incearca sa-l promoveze online si la diverse targuri de haine. Indragostita de tarile latine, dar si de moda londoneza si cea pariziana, Alina merge anual la un targ de vestimentatie din Paris. In septembrie va participa si la un eveniment de profil din Bucuresti, care spera sa-i aduca clienti noi.

„Am clienti care imi cumpara de la inceput. Fiecare client multumit imi aduce alti clienti”. Spune ca fiecare client cumpara cel putin trei camasi si revine o data la doua luni pentru noi achizitii. „Vand cam 90% din fiecare colectie.”

„Pretul vinde!”

Alina vizeaza un target corporatist, mereu ocupat, mereu in tinuta office. Cu toate astea, mica intreprinzatoare marturiseste ca astazi, dupa patru ani de criza financiara, „pretul vinde” si ca nimeni nu mai este dispus sa plateasca mai mult de 150 lei pe o camasa. „Daca vrei sa-ti fidelizezi clientii, trebuie sa lasi un pret ok, pentru ca ei sa revina”, este strategia dupa care lucreaza.

Spune ca urmatorul ei proiect consta in dezvoltarea unei linii de imbracaminte office de dama, pentru care vrea sa atraga bani europeni. Deocamdata are un apartament care serveste drept sediu pentru afacerea Pinberry, dar pe care intentioneaza sa-l transforme in mic atelier. „As vrea sa-mi achizitionez vreo doua masini de cusut profesionale si sa angajez unul-doi masinisti care sa ma ajute in realizarea creatiilor.”

Regreta munca in colectiv, dar adora ca vine de placere la birou. Cand poate, lucreaza chiar de acasa, iar weekendurile le petrece mai tot timpul in familie, alaturi de fetita si de sotul ei. „Fac ce-mi place. Vin dimineata la birou, pe la 10:00, plec pe la intalniri, stau in jur de 17:00 in oras, cu treaba, am un program flexibil, la care inainte nici nu visam”.

Cand nu munceste, face fitness, se bucura de masaje corporale sau colinda prin magazine dupa modele care s-o inspire. „E important sa participi la targuri din strainatate, sa te mentii la curent cu ce se poarta, chiar daca uneori ce se poarta afara nu merge si la noi.”

Madalina a creat, la inceput, in joaca. Mai tarziu, a realizat ca poate deveni profitabil


Madalina Spirleanu (24 de ani) s-a simtit intotdeauna atrasa de design. Licentiata in Management, in cadrul Academiei de Studii Economice, unde a absolvit vara aceasta si un masterat in Managementul Afacerilor, lucreaza in consultanta financiara din anul doi de facultate. „Am vrut sa ma specializez, sa invat cat mai multe din timp”. Pentru ca a avut sefi intelegatori, care i-au permis sa aiba un program flexibil („mi-am spus ca daca voi avea vreodata afacerea mea, o sa ma comport la fel cu angajatii mei, e foarte important sa te simti bine la job”), a putut sa se ocupe in paralel de una din marile ei pasiuni: designul.

La inceput crea diverse accesorii, de genul: brose, funde, bentite, coliere, cercei, pe care le expunea la targurile handmade. Nu-si vindea creatiile la preturi exorbitante, caci era la inceput de drum si trebuia sa-si castige clienti. Cele mai ieftine brose costau trei lei, iar cele mai scumpe 20 de lei. „Intreaba-ma cate accesorii am daruit prietenilor si familiei decat cat am castigat”,  glumeste ea.

Un papion diferit

Nu se putea lauda ca reusea sa produca multi bani din pasiunea ei, dar era ceva ce o incarca pozitiv. Lucrurile s-au schimbat insa in ziua in care un client i-a cerut un papion mai „altfel decat cele clasice”, mai indraznet. A facut trei, iar succesul a fost unul nebanuit de Madalina. Cererile au inceput sa curga, mai intai din partea prietenilor, apoi din partea altora, persoane pe care nu le cunostea.

Gratie site-ului sau si paginii de Facebook, a ajuns sa aiba astazi, lunar, aproape 70 de comenzi (o comanda poate include mai multe papioane). Preturile acestora variaza intre 10 si 40 de lei si se adreseaza atat barbatilor, cat si femeilor. De curand a lansat o linie de copii, dar si una pentru animale de casa. Ambele au avut mare succes, dupa cum povesteste intreprinzatoarea.

Din octombrie 2011 si pana astazi, start-up-ul Madalinei s-a dezvoltat exponential. A pornit de la o masina de cusut imprumutata de la mama, un bust de croitorie (150 lei) si aproape 1.000 lei investiti in materiale. Astazi, tanara spune ca vanzarile se invart, lunar, undeva la 1.000 euro. „Cea mai mare parte din venituri o reinvestesc. Mereu caut materiale noi, modele noi, vreau sa-mi surprind mereu clientii”.  Ba chiar spune ca ii merge din ce in ce mai bine, motiv pentru care se gandeste serios sa renunte la job. „Cred ca in maximum un an de zile voi fi doar pe cont propriu”, marturiseste tanara economista.

Start-up-ul sau ii poarta numele, iar promovarea pe online, in cazul Madalinei, i-a adus succesul. Lunar, aproximativ 17.000 de persoana ii viziteaza magazinul online, iar cei mai multi clienti ii vin din recomandarile altor clienti. „Am trimis colete in toata tara: in Timis, Oradea, Bistrita, Slatina, Craiova, Constanta, Focsani etc. Ba chiar am avut o comanda si din Italia”, se lauda tanara cu succesul papioanelor sale in randul pasionatilor de moda.

Despre targetul ei, Madalina spune ca variaza: o cauta si tineri de liceu, si corporatisti la patru ace, trecuti bine de varsta a doua. „Unii ma suna sau vin direct la mine (in caminul ASE, acolo unde locuieste in prezent) si-mi cer sa le fac un papion, ca au nevoie urgent de el. Ma asteapta 15-20 de minute, jos, pana termin. Cand sunt libera lucrez, pentru ca vreau sa-mi multumesc clientii. Muncesc enorm, dar nu-mi pasa, pentru ca muncesc pentru mine. Sunt extrem de fericita de ceea ce fac”, spune tanara.

Cum se construieste un vis

Pentru ca a vrut sa fie experta in crearea produselor sale, s-a inscris la cursuri de design contemporan, tinute de Adrian Oianu. „M-au ajutat foarte mult, am progresat enorm in urma acestor cursuri, foarte scumpe, de altfel, dar foarte folositoare. Daca vrei sa fii profesionist, trebuie sa investesti in tine, in viitorul tau”, este ea de parere.

Iar rezultatele n-au intarziat sa apara. Diversitatea si coloristica papioanelor sale au atras atentia unui organizator de evenimente de vinuri, pentru care „designerul” a creat 150 de asemenea accesorii. A fost prima sa „comanda serioasa”. A urmat apoi o linie de funde pentru o mica fabrica de vestimentatie de langa Bucuresti.

Papioanele sale i-au adus si o colaborare cu Academia de Studii Economice. Madalina va fi partener intr-o scoala de vara tinuta in ASE, iar toti sponsorii si organizatorii evenimentului vor purta produsele sale, in culorile tricolorului. „Este o oportunitate extraordinara pentru mine si papioanele mele. Am zis <<da>> imediat”.

In prezent poarta negocieri pentru alte comenzi la nivel mare, despre care insa nu poate sa vorbeasca prea multe, asa ca nu intram in detalii.

Madalina isi cauta zilele acestea o casa in care sa locuiasca impreuna cu sora sa, Ruxandra (21 de ani). Momentan ele stau in caminul Academiei de Studii Economice, dar lucrurile se vor schimba din toamna. Stimulata de succesul intreprinderii sale, Madalina a inaintat o cerere pentru un credit din programul „Prima Casa”. Acum isi cauta „casa mult visata”, unde o camera o va rezerva atelierului sau de creatie. „Faptul ca mi-a mers asa de bine cu papioanele m-a stimulat, mi-a dat incredere si curaj sa fac acest credit. Fara, nu cred ca as fi indraznit”, marturiseste ea.

 

Oana sculpteaza tablouri, masti, accesorii. A invatat sa-si modeleze viitorul, fara sa depinda de altii

Oana (28 de ani) a lucrat in ultimii ani in secretariat si contabilitate. Dupa mult stres si ore petrecute peste program, „nefericita ca lucra pentru altii”, s-a gandit sa faca ceva pentru ea. Si a facut ce se pricepea mai bine: tablouri ceramice. „La inceput, oamenii au fost curiosi sa vada despre ce este vorba. Dupa aia au fost atrasi. Nici nu ma asteptam sa vand vreun tablou la primul targ de handmade la care am participat”, a povestit Oana pentru incont.ro.

Cu putin praf ceramic si pasta de modelaj, mainile Oanei creeaza tablouri cu tematica florala, dar nu numai. „Imi vin multi clienti cu propriile idei. Imi cer sa le fac masti sau diverse obiecte. Nu le promit niciodata nimic, dar incerc intotdeauna sa ma autodepasesc. De cele mai multe ori imi si iese”, spune aceasta.

24 de ore are nevoie compozitia ceramica pentru a se intari si a ramane in stare solida. „Pentru protectie le mai dau uneori cu lac acrilic”, adauga tanara. Cel mai mic tablou are 10 X 15 si costa doar 15 lei, iar cel mai scump ajunge la 150 lei (37X27).

Cand reuseste sa picteze in jur de 7-8 taboluri, participa la targurile handmade. „In medie, vand cam 4-5 tablouri la fiecare targ. Multi clienti ma contacteaza apoi pentru ca au vazut si le-a placut, dar isi doresc ceva personalizat”. Clienti ii sunt atat pasionati de arta, cat si clienti corporate ori manageri de baruri, cafenele, restaurante, care doresc sa-si infrumuseteze localurile.

La unele tablouri, tanara petrece doar doua ore, in timp ce altele ii solicita si patru zile. Dar, indiferent daca are sau nu comenzi, Oana picteaza si sculpteaza toata ziua. „Muncesc de dimineata si pana seara. Sunt insa mult mai fericita acum, de cand fac ceea ce-mi place. Poate ajungeam mai demult sa fac asta, dar mi-a fost frica”. De esec, de problemele financiare, de risc.

Astazi ii pare bine ca a riscat, desi recunoaste ca banii pe care ii produce din pasiunea ei nu ar multumi o persoana „materialista”. Mai exact, dupa ce-si plateste toate taxele, profitul se ridica undeva la 8-9 milioane de lei vechi. „Depinde la ce-ti raportezi fericirea. Daca vrei sa stai intr-un birou, unde sa muncesti de la 09:00 la 17:00, iar la final sa primesti suficienti bani pentru a te intretine, probabil n-o sa te acomodezi cu o asemenea existenta. Ai insa alta satisfactie cand lucrezi pentru tine, nu dai socoteala nimanui, esti propriul tau sef”, spune tanara.

In afara tablourilor din ceramica, Oana se axeaza si pe accesorii, precum cercei, brose, magneti, pe care le expune de doua ori pe luna, la targurile de profil. „Am clienti de la 16 la 40 de ani. Simt o fericire nebuna cand vin sa cumpere de la mine si ii vad ca-mi poarta creatiile. Nu se compara cu nimic altceva.”

Acum se intereseaza de niste cursuri de modelaj si pictura, pentru ca vrea sa-si dezvolte creatiile, iar scoala este intotdeauna un but sfetnic, in opinia ei. „Am fost mereu invatata sa invat. Doar asa poti progresa”, concluzioneaza tanara.

Dragos si Nico au cautat pantofi „cu personalitate”

Dragos Andrei (23 de ani, student la SNSPA) si Nicolae Iancu (25 de ani, lucreaza la Teatrul Ion Creanga) se cunosc de opt ani de zile. Cand Nico a revenit in Romania, la studii, dupa patru ani petrecuti in Italia (unde locuia impreuna cu familia), s-au gandit sa se asocieze pentru un mic business: pantofi la comanda, personalizati dupa dorintele clientilor.

Afacerea au pornit-o in urma cu doar o luna de zile, asa ca nu se pot lauda cu prea multe. Cu o investitie initiala de doar 500 de euro, cei doi asociati au reusit sa vanda pana in prezent doar cateva perechi, dar sunt optimisti cu privire la viitorul afacerii. „Ne-am gandit cand vorbeam despre pantofi, cat de greu ne gaseam ceea ce voiam. Am zis: de ce sa nu ii facem chiar noi? Plus ca am vrut sa-i facem mai diferiti, mai cu personalitate, mai colorati”, au povestit tinerii.

Targetul lor vizeaza consumatorii non-conformisti, cu varsta cuprinsa intre 18 si 45 de ani, din mediul urban. „Pana acum am vandut doar prietenilor, dar suntem la inceput”, spun ei. Recunosc insa ca au gresit destul de mult atunci cand au hotarat sa creeze mai multe modele, fara sa faca o cercetare amanuntita si fara sa vada ce-si doresc, de fapt, cumparatorii. „Clientii vor sa-si creeze ei proprii pantofi. Nu vor unii gata facuti. Aici am gresit, recunoastem, dar schimbam strategia.”

Preturile incaltarilor lor, promovate deocamdata doar prin intermediul retetelor de socializare (Facebook, variaza de la 150 lei (balerini) pana la 230 lei (sandale si pantofi). „Sunt preturi ok, preturi rezonabile, tocmai pentru ca oricine sa-si poata permite”, explica tinerii.

Ca ei sunt multi alti tineri, care reusesc sa se diferentieze prin micile afaceri pe care le conduc. Unii ajung sa contribuie serios la viata comunitatii in care traiesc, altii se multumesc doar sa faca bani. Fie ca ies in evidenta mai mult sau mai putin, toti se bucura de acelasi statut: sunt sefii lor, lucru care „nu se compara cu nimic altceva”.