Acțiunile rețelei de socializare au scăzut cu 20%, marcând astfel cea mai mare scadere din istoria sa de companie listată la bursa de la New York, scrie Bloomberg.

Astfel, mai mult de 120 de miliarde de dolari s-au evaporat din capitalizarea companiei, iar Mark Zuckerberg a pierdut aproape 16 miliarde de dolari din avere.

Performanța financiară a gigantului IT a părut până acum imună la criticile privind securitatea datelor personale și la scandalurile legate de Cambridge Analytica și de știriel false care au influenațat alegerile.

Dar compania a prezentat miercuri cifre privind vânzările și creșterea numărului de utilizatori sub așteptarile analiștilor, care au bulversat investitorii.

Astfel, Facebook a raportat pentru trimestrul al doilea un profit net de 5,12 miliarde de dolari, respectiv de 1,74 de dolari pe acţiune, comparativ cu 3,89 miliarde de dolari, respectiv 1,32 dolari pe acţiune, în aceeaşi perioadă a anului trecut. Veniturile au urcat la 13,04 miliarde de dolari, de la 9,16 miliarde de dolari în urmă cu un an.

Analiştii intervievaţi de FactSet anticipaseră un profit de 1,71 de dolari pe acţiune la venituri de 13,34 de miliarde de dolari. Pentru trimestrul al treilea, analiştii prognozează un profit pe acţiune de 1,82 de dolari la venituri de 14,24 miliarde de dolari.

Facebook a mai raportat 1,47 de miliarde de utilizatori activi pe zi, în timp ce analiştii de pe Wall Street au anticipat 1,49 de miliarde de utilizatori. Compania a mai anunţat 2,23 de miliarde de utilizatori activi pe lună, sub numărul de 2,25 de miliarde de utilizatori estimat de analişti.

Facebook și-a averizat deja investitorii că vânzările vor încetini în trimestrul următor, în condițiile în care compania își concentrează strategia pe protejarea datelor și a intimitații utilizatorilor.

Directorul financiar al Facebook, David Wehner, a declarat într-o conferință cu investitorii, ca Facebook pune viața privată pe primul plan, după scandalul Canbridge Analytica, scandal care a atras numeorase critici la adresa rețelei sociale.

Ca exemplu pentru noua strategie, Wehner a spus că Facebook se va concentra mai mult pe dezvoltarea aplicației Stories, ceea ce va atrage o scădere a vânzărilor, pentru că Facebook face bani din publicitatea pe care o vinde pe News Feed și mai puțin din alte produse.

Facebook susține că va cheltui câți bani va fi nevoie pentru a-și îndeplini țintele. Wehner a explicat că va investi miliarde de dolari pe an pentru a îmbunătăți calitatea știrilor care sunt distribuite pe Facebook, după ce compania a fost acuzată că ajută la răspândrea știrilor false, fapt care a influențat alegerile în diferite țări ale lumii.

Acţiunile Facebook au crescut cu 23% în acest an, în timp ce indicele S&P 500 a avansat cu 5,5%.

Cea mai neagră zi de până acum pentru Facebook fusese în 27 iulie 2012, când acțiunile au căzut cu 11,7%. Prăbușirea s-a produs atunci după ce Facebook nu a reușit să-i convingă pe investitori să accepte vânzarea de publicitate pe mobil. Astazi, publicitatea pe mobil generează 91% din veniturile totale ale companiei.