Nu este ceva iesit din comun ca directorii marilor companii sa detina cate un avion personal. Insa, potrivit site-ului de IT TechCrunch, citat de Forbes, Lary Page, Sergey Brin si Eric Schmidt au impreuna opt avioane private, printre care se numara si un model 787, modificat, poreclit "avionul de petrecere".  

Anul trecut, cei trei CEO au incheiat un contract cu firma Signature Flight Support pentru construirea unei baze la aeroportul international San Jose, din California. Va costa 82 milioane de dolari si va include un terminal pentru directori si sapte hangare, dintre care cinci vor fi special construite pentru Google. 

Presedintele Signature, Maria Sastre a precizat ca terminalul va putea fi folosit si de alti clienti, scrie Business Insider. Google va beneficia insa de un tratament special. Gigantul joaca un rol important prin Blue City Holdings (BCH), compania care opereaza avioanele sale. BCH va imparti suma de 82 milioane dolari cu Signature si va avea drept de folosire exclusiva asupra acestor cinci hangare, celelalte doua putand fi folosite de catre ceilalti clienti Signature.

Proiectul va genera intre 150 si 200 de locuri de munca in constructii, dar si 36 de joburi permanente la fata locului, cand spatiul va fi dat in folosinta. Pentru directorii Google si alti privilegiati din Silicon Valley va fi insa un mod elegant si eficient de a-si incepe calatoriile.

Terminalul este unul dintre cele mai mari proiecte Signature si va putea sa opereze cel putin 100 de zboruri pe zi. Acesta urmeaza sa fie deschis in maximum 24 de luni.

Sursa foto: Signature Flight Support