Taxa anuală va fi în cuantum de 6 euro, fără TVA, pentru fiecare domeniu.

Intenţia iniţială, anunţată la sfârşitul anului trecut, era ca taxa să fie introdusă din iulie anul acesta.

Oficialii Registrului anunţau atunci că, pentru numele de domenii .ro înregistrate înainte de 1 iulie 2012, deţinătorii dreptului de utilizare vor avea obligaţia de a achita tariful de mentenanţă anual în intervalul 1 iulie 2017 - 1 octombrie 2017 (termen modificat acum ca dată de începere la 1 martie 2018-n.r.), iar pentru domeniile .ro înregistrate în intervalul 1 iulie 2012 – 1 iulie 2017, tariful de mentenanţă anual urma să fie fi achitat în momentul în care dreptul de utilizare a numelui de domeniu „.ro” este egal cu 5 ani de la data înregistrării.

Fostul director ICI precizează acum că a fost păstrat principiul perioadei de graţie de 5 ani, ca parte a deciziei de introducere a taxei din martie 2018.