Reprezentantii Sindicatului pentru Unitatea Salariatilor TV din TVR au declarat pentru Mediafax ca actiunea este spontana si a fost declansata in contextul in care, in noaptea de sambata spre duminica, administratia Societatii Romane de Televiziune (SRTv) a afisat pe site-ul intern al institutiei comisiile care ii vor evalua pe angajatii TVR in vederea aplicarii planului de restructurare.

"Protestam nu neaparat fata de aceste comisii, ci vizavi de modul in care a fost conceputa aceasta restructurare. Noi avem un proiect de restructurare, dar nu au tinut cont de el si nici de punctul nostru de vedere", au spus reprezentantii SPUS TV.

Acestia au precizat ca, in timpul negocierilor cu administratia TVR, reprezentantii sindicatului au cerut ca numarul posturilor care vor fi desfiintate in SRTv sa fie mai mic decat cifra aprobata prin Hotararea CA din 28 august, insa conducerea Televiziunii Romane a acceptat doar 55 de posturi in plus fata de schema organizationala initiala. In noua schema organizationala vor ramane 2.395 de locuri de munca, urmand sa fie desfiintate doar 872 de posturi, fata de cele 962 propuse initial.

"Noi am cerut 247 de posturi in plus, dar au decis sa mentina doar 55 de posturi in plus. Noi am cerut 247 de posturi in plus ca sa nu se produca ruptura in activitatea TVR, pentru ca nu suntem fabrica de nasturi sau suruburi, suntem o institutie de cultura", au spus reprezentantii SPUS TV, potrivit Mediafax.

In timpul protestului, angajatii TVR striga "Jos Saftoiu!" si "Jos Consiliul de Administratie!", la actiune participand numai salariatii din Bucuresti.

Totusi, reprezentantii SPUS TV au atras atentia ca, in momentul de fata, Consiliul de Administratie al TVR a fost desfiintat prin recenta hotarare a Curtii Constitutionale. Pe parcursul activitatii sale, CA a stat tot timpul "sub sabia constitutionalitatii sau neconstitutionalitatii sale", au spus reprezentantii SPUS TV, intrebandu-se cum pot fi constitutionale hotararile luate de un CA declarat neconstitutional.

Potrivit reprezentantilor SPUS TV, a fost luata legatura si cu salariatii studiourilor teritoriale ale Televiziunii Romane in vederea demarari unor actiuni similare de protest.

Salariatii TVR intentioneaza sa protesteze, luni, pana in jurul orei 12.30. Ulterior, reprezentantii SPUS TV se vor intalni cu un avocat pentru a discuta eventualele actiuni pe care le pot declansa in instanta. "Vom stabili si modul in care vom picheta administratia in continuare", au mai spus reprezentantii SPUS TV, precizand ca sindicatul este afiliat la Confederatia Sindicala "Meridian".

Societatea Romana de Televiziune este in prezent in plin proces de restructurare. Consiliul de Administratie (CA) al SRTv a aprobat, pe 28 septembrie, noua schema organizationala a Televiziunii Romane, care prevede desfiintarea a 872 de posturi, in institutie urmand sa ramana in urma concedierilor colective 2.395 de angajati.

Pierderi de 145 milioane de euro

Totodata, CA al TVR a adoptat, pe 29 august 2012, Programul de redresare economica a televiziunii publice. TVR are o pierdere cumulata de 145.618.779,33 de euro, iar perioada necesara pentru a plati aceasta datorie este estimata la 7,5 ani, dupa cum a declarat Claudiu Saftoiu, intr-un interviu acordat Mediafax.

Conducerea TVR a trebuit sa elaboreze o strategie de restructurare a Televiziunii Romane, dupa ce, pe 27 iunie, Guvernul a adoptat o ordonanta de urgenta (OUG) potrivit careia Consiliul de Administratie al TVR trebuie sa aprobe, in termen de 45 zile, un program de redresare economica, cu restructurari economice, de personal si plata datoriilor fiscale in sase luni.

Pe 10 august, CA al TVR a adoptat raportul grupului de lucru care sta la baza Programului de redresare economica a Televiziunii Romane, care a prevazut ca TVR Info si TVR Cultural trebuie sa isi inceteze emisia, iar misiunea TVR Cultural va fi preluata de TVR 2 (care se va redenumi TVR 2 Cultural) si de TVR 3. TVR Info si-a suspendat emisia pe 15 august, la ora 23.59, in timp ce TVR Cultural si-a suspendat emisia pe 15 septembrie, de la ora 23.59.

In baza Programului de redresare economica a SRTv, Guvernul a aprobat, pe 1 septembrie, Memorandumul privind reesalonarea obligatiilor fiscale acumulate de TVR, in cuantum de peste 65 milioane de euro, pe o perioada de 7,5 ani.

Actualul Consiliu de Administratie al Societatii Romane de Televiziune a fost insa desfiintat, dupa ce Curtea Constitutionala a admis, pe 26 septembrie, sesizarea PDL in cazul hotararii Parlamentului din 26 iunie de numire a noii conduceri a TVR, in care nu a fost desemnat niciun membru propus de PDL. Judecatorii Curtii Constitutionale (CC) au decis ca hotararea Parlamentului din 25 iunie privind componenta Consiliului de Administratie al SRTv este neconstitutionala.

Totodata, Saftoiu a spus ca, in prezent, in TVR mai sunt aproximativ 3.302 angajati, pentru ca in ultima perioada au mai iesit la pensie 30-40 de persoane. De asemenea, Saftoiu a precizat ca, la 20 noiembrie, in urma procesului de concediere colectiva, Televiziunea Romana trebuie sa ramana cu un numar total de 2.395 de angajati.

In ceea ce priveste impactul acestei masuri de concediere colectiva asupra bugetului TVR, Claudiu Saftoiu a raspuns ca se vor reduce cheltuielile cu personalul cu 30%. Saftoiu a mai explicat ca, in prezent, din taxa TV pe care TVR o colecteaza de la telespectatori, in suma totala de 23 de milioane de lei, 6,5 milioane de lei reprezinta cheltuielile cu personalul televiziunii publice. In urma restructurarii, aceasta suma va fi cu 30% mai mica, a spus Saftoiu.

Dupa aceste declaratii, in timpul weekendului, pe site-ul intern al TVR a fost publicat un Ordin al lui Claudiu Saftoiu, in care este prezentata componenta comisiilor care vor evalua personalul TVR in vederea concedierii colective.

Irina Radu, Madalin Voicu, Cristian Topescu, Radu Gabrea si Stere Gulea se numara printre personalitatile din afara televiziunii publice care, alaturi de reprezentanti ai TVR, formeaza cele 13 comisii de evaluare a personalului TVR in vederea concedierii colective, la care se adauga o comisie de contestatii. In aceste comisii se regaseste si cate un reprezentant al sindicatului reprezentantiv din TVR, care are statut de observator.