Fata de trimestrul I 2016, costul orar al fortei de munca (in forma ajustata dupa numarul zilelor lucratoare) a crescut in toate activitatile economice. Cele mai semnificative cresteri s-au inregistrat in productia si furnizarea de energie electrica si termica, gaze, apa calda si aer conditionat (18,90%), intermedieri financiare si asigurari (14,04%), tranzactii imobiliare (9,65%) si activitati de servicii administrative si activitati de servicii suport (9,52%)', se arata in comunicat.

Cresterea cea mai mica a costului orar al fortei de munca (in forma ajustata dupa numarul zilelor lucratoare) a avut loc in invatamant (1,46%).

Totodata, potrivit datelor INS, in trimestrul II din 2016, cresterea fata de trimestrul anterior (pentru indicii in forma ajustata dupa numarul zilelor lucratoare) a componentei privind cheltuielile directe (salariale) cu forta de munca a fost de 5,85%, iar cea a cheltuielilor indirecte (non-salariale) de 5,87%.

Comparativ cu acelasi trimestru al anului precedent, pe principalele activitati economice, cele mai mari cresteri ale costului orar al fortei de munca (in forma ajustata dupa numarul zilelor lucratoare) se observa in tranzactii imobiliare (26,57%), sanatate si asistenta sociala (24,11%), hoteluri si restaurante (18,62%) si invatamant (18,60%). Scadere s-a inregistrat doar in industria extractiva, cu 10,01%.

“Cresterea fata de acelasi trimestru al anului precedent - indici in forma ajustata dupa numarul zilelor lucratoare - pentru componenta privind cheltuielile directe (salariale) cu forta de munca a fost de 12,00%, iar pentru indicii in forma bruta (neajustata) de 11,98%. Componenta privind cheltuielile indirecte (non-salariale) a inregistrat cresteri similare (11,87%, respectiv 11,85%)”, se mai arata in comunicatul Statisticii.