"Incepand cu data de 1 aprilie 2015, preturile pentru furnizarea reglementata a gazelor naturale la clientii casnici vor scadea in medie cu 3,9% (medie calculata in functie de ponderea fiecarui furnizor din cei 39 care livreaza gaze naturale clientilor casnici din piata reglementata). In principal, aceasta se datoreaza scaderii costurilor pentru achizitia gazelor naturale destinate furnizarii in regim reglementat, respectiv eliminarii costurilor pentru achizitia gazelor naturale din import (in evaluarea ANRE s-a luat in considerare o sursa de import de 0% in lunile aprilie, mai si iunie) si mentinerii la acelasi nivel a tarifelor de distributie pentru E.ON Distributie Romania si scaderii tarifelor de distributie pentru Distrigaz Sud Retele", se arata intr-un comunicat al Autoritatii Nationale de Reglementare in Domeniul Energiei (ANRE).

Astfel, incepand cu data de 1 aprilie, pentru clientii casnici din piata reglementata al caror furnizor este E.ON Energie Romania, preturile de furnizare a gazelor naturale vor creste cu circa 1,5 %, iar pentru clientii casnici din piata reglementata al caror furnizor este GDF SUEZ Energy Romania, preturile de furnizare a gazelor naturale vor scadea cu circa 9%.

Diferentele dintre cei doi furnizori au fost determinate de recuperarea partiala de catre E.ON Energie Romania a costurilor de achizitie a gazelor naturale din import din perioada 2008-2012, respectiv recuperarea totala a acelorasi categorii de costuri de catre GDF SUEZ Energy Romania si mentinerii la acelasi nivel al tarifelor de distributie pentru E.ON Distributie Romania si scaderii tarifelor de distributie cu circa 20% pentru Distrigaz Sud Retele.

"In acest context, mentionam si faptul ca procesul de liberalizare a pietei interne de gaze naturale pentru clientii noncasnici s-a finalizat la data de 31 decembrie 2014. Pentru aceasta categorie de clienti, ANRE nu mai stabileste preturi de furnizare a gazelor naturale, intrucat pe piata concurentiala de gaze naturale acestea se formeaza pe baza cererii si a ofertei, ca rezultat al mecanismelor concurentiale", se mentioneaza in comunicat.

Romania s-a angajat fata de Comisia Europeana si Fondul Monetar International sa elimine preturile reglementate in sectorul gazelor si energie electrica. Piata de gaze a fost liberalizata pentru companii in 1 ianuarie 2014, astfel ca in prezent doar populatia mai primeste gaze la preturi reglementate.

FMI si Comisia Europeana (CE) au cerut Guvernului sa creasca pretul gazelor pentru populatie si centrale de energie termica (CET) de la 53,3 lei la 62 lei MWh, de la 1 aprilie. Guvernul a avansat pretul de 58 lei, neacceptat de FMI si CE.

Refuzul de a creste pretul la gaze a fost unul dintre motivele pentru care nu a fost incheiata o noua scrisoare de intentie la acordul cu FMI.

Conform calendarului convenit de Guvern in 2011 cu FMI si CE, pretul gazelor pentru consumatorii casnici ar fi trebuit sa creasca de la 53,3 lei MW/h in iulie 2014, la 54,6 lei in octombrie 2014, la 56,1 lei in ianuarie 2015, la 58,9 lei in aprilie 2015 si la 62 lei in iulie 2015. Cresterea pretului a fost insa amanata de Guvern, care doreste prelungirea calendarului de eliminare a preturilor reglementate cu trei ani, pana la 30 iunie 2021.