Preturile actuale ale carburantilor valabile in Bucuresti le ai aici si nu sunt deloc de neglijat! La anumite sortimente a fost depasit si pragul de 5,5 lei, asa cum spuneam si mai sus.

Ce urmeaza? Este greu de spus pentru ca in ecuatie mai intra si barilul care tot urca in ultima perioada!

In orice caz, ministrul Finantelor, Gheorghe Ialomiteanu, spunea aseara la TVR ca scumpirea in urma majorarii accizelor va fi de 3% in cazul carburantilor si tot de 3% in cazul tigarilor.

Destul de mult!

Consultantul in domeniul petrolier, Andrei Chirilescu, a declarat pentru incont.ro ca firmele petroliere cel mai probabil vor tine cont de scaderea vanzarilor si nu vor majora prea mult preturile ca urmare a cresterii accizelor.

"Nu cred ca va fi o crestere de pret mai mare de doi bani pe litru in urma majorarii accizelor de la 1 ianuarie", a explicat Chirilescu.

Asta inseamna la preturile actuale, doar daca ele se mentin, ca nu vom ajunge la mai mult de 6 lei, dar pana la finele anului mai sunt cateva saptamani si cotati petrolului tot urca, din pacate!

Accizele pentru combustibili si pentru tutun vor fi creste de la 1 ianuarie 2011, ceea ce ar putea conduce la noi cresteri de preturi pentru aceste produse, potrivit unui proiect de ordonanta de urgenta care modifica Codul Fiscal.

Astfel, acciza pentru benzina fara plumb va creste de la 1 ianuarie cu 15 euro pe tona, respectiv de la 452 de euro/1.000 litri la 467 euro/1.000 de litri.

Pentru motorina, accizele vor urca cu 11 euro pe tona, de la 347 de euro/1.000 de litri la 358 euro/1.000 de litri.

Potrivit anexei la proiectul de ordonanta, acciza calculata la 1.000 de tigarete va fi de 76,6 euro anul viitor, in crestere de la 74 euro in 2010.

Acciza specifica va fi in prima jumatate a anului viitor de 48,5+22% din valoare. In a doua jumatate a anului viitor, aceasta se va determina in functie de pretul mediu ponderat de vanzare cu amanuntul aferent anului precedent, acciza ad valorem si acciza totala.

In nota de fundamentare a proiectului se arata ca aceasta majorare s-ar putea vedea anul viitor intr-o posibila crestere a preturilor de vanzare pentru anumite produse.

Romania face parte dintre campionii scumpirilor la carburanti in cei doi ani de criza, cu un plus de 65% la benzina si unul de 45% la motorina, potrivit Ziarului Financiar.

Potrivit jurnalistilor de la cotidianul mai sus amintit, la sfarsitul lui 2010, benzina vanduta in Romania este cu 65% mai scumpa comparativ cu pretul de la inceputul anului 2009, piata locala avand a doua cea mai mare scumpire in cei doi ani de recesiune din Europa.

"Practic, daca la inceputul anului 2009, un plin de benzina costa 172 de lei, acum, dupa doi ani de criza, acelasi plin a ajuns sa coste 284 de lei, cu peste 100 de lei mai mult in conditiile in care puterea de cumparare a romanilor a fost puternic afectata de recesiune. La fel stau lucrurile si in cazul motorinei. Astfel, daca in ianuarie 2009, un plin de motorina costa cam 190 de lei, acum acelasi plin a ajuns sa coste 276 de lei", potrivit Ziarului Financiar.

Romania produce local circa jumatate din petrolul necesar acoperirii cererii interne, in contextul in care majoritatea tarilor europene sunt importatoare nete de titei. Cu toate ca acest lucru ar fi trebuit sa aduca un avantaj in ceea ce priveste pretul, specialistii din piata au declarat in repetate randuri ca eficienta scazuta a rafinariilor ar fi un alt motiv care duce la inregistrarea unor preturi mari.

Sursa video: TVR